Când ajutorul medical este la peste 100 de km distanță. Situația celor 15.000 de persoane care locuiesc în satele și cătunele din Valea Almăjului
07 August 2022, 13:13 (actualizat 07 August 2022, 16:40)
(actualizat 07 August 2022, 16:40) | Știrile TVR

Peste 100 de kilometri. E distanța pe care trebuie să o parcurgă până la cel mai apropiat spital locuitorii din Valea Almăjului, una dintre cele mai izolate zone din Caraș-Severin. Nu au nicio posibilitate să se trateze mai aproape, iar pentru cazurile mai grave este nevoie întotdeauna de un elicopter SMURD.

În 2011, spitalul care funcționa în cea mai mare comună din zonă, Bozovici, a fost închis. S-a deschis în locul lui un centru medical. Dar acesta nu poate face față nevoilor.

Oamenii pot primi doar primul ajutor.

Sunt aproape 15.000 de persoane care locuiesc în satele și cătunele răsfirate pe zeci de kilometri în Valea Almăjului. Multora le este foarte greu să ajungă la spital tocmai la Reșița.

Autoritățile locale încearcă să găsească soluții pentru redeschiderea spitalului și au propus două proiecte. Unul vizează reabilitarea clădirii și dotarea cu aparate noi.

În 2011, în Caraș-Severin au fost închise și spitalele din orașele Anina și Bocșa, alături de alte unități medicale considerate ineficiente de guvernul Boc.