Caz de coronavirus în staff-ul auxiliar al echipei naționale de fotbal. Persoana depistată pozitiv a ieşit din programul lotului
06 Octombrie 2020, 10:37
(actualizat 06 Octombrie 2020, 10:42)

În urma testelor pentru COVID-19 efectuate luni în cadrul lotului echipei naţionale a României, a fost depistat un caz pozitiv în "staff-ul auxiliar", a anunţat marţi Federaţia Română de Fotbal. Toţi jucătorii convocaţi pentru meciurile cu Islanda, Norvegia şi Austria au rezultate negative.

"În urma testării COVID-19 efectuate ieri în cantonamentul tricolorilor de la Mogoşoaia, toţi jucătorii au rezultate negative. Un membru al staff-ului auxiliar, cu rezultat negativ joia trecută, 1 octombrie, şi rezultate negative la testările anterioare, a primit rezultat pozitiv la testul de ieri. Este asimptomatic, a intrat imediat în izolare şi a ieşit din programul lotului de la momentul primirii rezultatului", se arată într-un comunicat al FRF.

Reprezentanţii federaţiei precizează că în cantonamentul de la Mogoşoaia se respectă măsurile de distanţare: "În cantonamentul de la Mogoşoaia măsurile de distanţare au fost respectate inclusiv la masă, iar fiecare membru al delegaţiei a stat singur în cameră. Membrul staff-ului va fi retestat astăzi, pentru a evita situaţia unui caz fals pozitiv".

Lotul României pleacă în formulă completă spre Islanda astăzi. Decolarea este programată la ora 17.00.

Prima reprezentativă întâlneşte pe 8 octombrie, de la ora 21.45, la Reykjavik, selecţionata Islandei, în semifinala play-off-ului pentru EURO 2020. În cazul unui succes în Islanda, reprezentativa României va disputa pe 12 noiembrie, în deplasare, finala play-off-ului EURO, cu Bulgaria sau Ungaria.

De asemenea, România va juca în Grupa 1 din Liga B a Ligii Naţiunilor împotriva Norvegiei pe 11 octombrie, la Oslo (ora 19.00), şi contra Austriei, pe 14 octombrie, la Ploieşti (ora 21.45).

Sursa: Agerpres