CCR va dezbate pe 28 septembrie sesizarea privind existenţa unui conflict juridic dintre Parlament şi Guvern

Magistrati Justitie procurori
Magistrati Justitie procurori
16 septembrie 2021, 11:29

Curtea Constituţională îşi va exprima punctul de vedere în legătură cu sesizarea preşedintelui Senatului, Anca Dragu, de soluţionare a unui conflict juridic dintre Guvern şi prim-ministrul Florin Cîţu, pe de o parte, şi Parlamentul, pe de altă parte, în legătură cu remanierea miniştrilor.

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a transmis că a sesizat Curtea Constituţională asupra unui conflict juridic de natură constituţională dintre Guvernul României şi prim-ministrul României, pe de o parte, şi Parlamentul României, pe de altă parte.

„Solicit instanţei de contencios constituţional să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvernul României şi primul ministru, pe de o parte, şi Parlamentul României, pe de altă parte, născut din încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la obligativitatea obţinerii acordului Parlamentului în cazul remanierii guvernamentale, efectuate după schimbarea compoziţiei politice a Guvernului. De asemenea, cer obligarea primului ministru la a formula propuneri de miniştri şi a le înainta Parlamentului în vederea pronunţării asupra noii compoziţii politice a Guvernului”, a arătat Dragu, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului.

Șefii celor două camere, despre conflictul legat de moțiunea de cenzură. Anca Dragu: Este de fapt un conflict de natură politică. Ludovic Orban: Nu există niciun conflict între Guvern şi Parlament

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite