Ce sunt și ce fac baloanele spion. Expert în politici de apărare: ”Baloanele acestea pot să aibă aparatură foarte serioasă”

15 februarie 2023, 20:59

Baloanele, meteo sau de spionaj sunt instrumente eficiente și folosite de multă vreme în toată lumea. Cele meteo, de exemplu, ajung până la 20 de kilometri altitudine și sunt esențiale în prognoze și verificarea calității aerului, inclusiv în România.

”Putem să obținem date, spre exemplu, despre ozonul din stratosfera inferioară, putem să obținem date referitoare la diferiți poluanți. Acestor baloane li se pot atașa senzori diferiți, pentru scopuri științifice sau de altă natură. ANM utilizează astfel de baloane și sonde pentru obținerea datelor în altitudine în spațiul geografic al României”, ne-a spus Silviu Grigore, meteorolog ANM.

Baloanele pot fi echipate însă, în funcție de destinație, spun specialiștii, iar tehnologia avansează

”Baloanele acestea pot să aibă aparatură foarte serioasă, inclusiv ar putea să perturbe comunicaţiile, inclusiv să se închidă sistemele acestea digitalizate de distribuţie a energiei”, ne-a precizat Hari Bucur Marcu, expert în politici de apărare.

La rândul său, fizicianul Cristian Presură ne-a precizat: ”Poți să ai dispozitive electronice de ascultare. radiouri performante, care lucrează pe anumite frecvențe, care sunt codate, dar vorbim deja de tehnologii militare. Statele – că vorbim de Statele Unite, că vorbim de România – își vor adapta radarele și poate vor construi chiar radare specifice pentru aceste obiecte, în așa fel încât să le monitorizeze în mod natural și mult mai ușor”.

Emoțiile pe care le stârnesc aceste baloane vin pe fondul tensiunilor crescânde în plan internațional și al războiului din Ucraina, dar practica e veche.

”Se întâmplă lucrurile acestea, de obicei nu unt comunicate publicului, nu sunt foarte frecvente, pentru că sunt sensibile. Realitatea este că folosirea unor baloane acoperite ca baloane meteorologice pentru spionaj se practică”, a mai spus Hari Bucur Marcu.

În ultimele două săptămâni mai multe presupuse baloane de spionaj și obiecte neidentificate au fost doborâte în Statele Unite și Canada, iar suspiciunile planează asupra Chinei. Beijingul respinge aceste acuzații și anunță că dimpotrivă, Statele Unite ar fi trimis luni baloane spion deasupra teritoriului său.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite