Cea mai mică linie ferată funcțională se află în Rusia
29 Iulie 2020, 12:11
(actualizat 29 Iulie 2020, 12:31)

Calea ferată a fost construită de la zero de un pensionar entuziast chiar în grădina casei lui de vacanță dintr-o suburbie a orașului Sankt Petersburg.

10 ani i-au trebuit lui Pavel Chilin pentru a-și transforma visul din copilărie în realitate. Inginer de meserie și ajutat de un prieten, mecanic pe locomotiva cu abur, Pavel și-a construit locomotiva prin forțe proprii .

Linia ferată are o lungime de 350 de metri și un ecartament de 30 de cm. Traseul se limitează la suprafață grădinii lui Pavel. Inventatorul nu vrea să se oprească aici . Deja se gândește la alte proiecte îndrăznețe.

“Am un amic pe care l-am ajutat să construiască o motocicletă cu aburi. Se poate face și un tractor cu aburi. Dacă ne străduim și facem un cuptor mai mic putem chiar să construim un avion cu aburi”, spune acesta.

Turiștii calcă pragul gospodăriei lui Pavel doar de dragul plimbării cu trenulețul.

Cei mai entuziasmați sunt copiii. După o tură cu locomotiva mulți dintre ei se decid ce profesie să aleagă în viață.

Pavel Chilin vrea să construisca încă un trenuleț și să îl doneze unui parc de distracții din Sankt Petersburg.