Adrian Năstase a pierdut la CEDO procesul cu România. Curtea Europeană a Drepturilor Omului declară inadmisibile cererile soţilor Năstase privind condamnările din dosarul Zambaccian. Decizia judecătorilor este definitivă

Dana și Adrian Năstase
Dana și Adrian Năstase
29 septembrie 2022, 13:23

Cazul se referă la procedurile penale împotriva lui Adrian Năstase şi soţiei sale, Dana Năstase, care au fost acuzaţi de import ilegal de bunuri în România pentru folosinţă proprie, între 2002 şi 2004, prin intermediul unor companii conduse de înalţi funcţionari guvernamentali într-o perioadă când Adrian Năstase deţinea funcţia de prim-ministru.

Curtea a ajuns la următoarele concluzii cu privire la fiecare plângere:

– Camera de cinci judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a fost constituită conform normelor interne şi aplicarea lor nu a avut consecinţe care ar fi putut fi incompatibile cu scopul şi obiectul dreptului la ”un tribunal legal” în cadrul înţelesului dat de Convenţia Europeană privind Drepturile Omului;
– Dubiile reclamanţilor legate de imparţialitatea completului de judecată care a judecat apelul nu au avut justificări nici subiective, nici obiective;
– Cerinţele unui proces corect nu au necesitat o nouă examinare a tuturor martorilor care nu fuseseră examinaţi de completul care a judecat apelul, astfel că principiul nemijlocirii nu fusese subminat;
– Nu a existat nicio aparenţă de încălcare a articolului 6 (dreptul la un proces corect) al Convenţiei, cu privire la presupusa utilizare a atragerii în capcană de către poliţie;
– În final, statul reclamat nu şi-a încălcat obligaţiile ce îi revin conform articolului 34 (dreptul la solicitare individuală) sau 38 (examinarea contradictorie a cauzei) al Convenţiei.

Curtea a ajuns la concluzia că plângerile reclamanţilor au fost ”în mod evident neîntemeiate” şi au trebuit să fie respinse în conformitate cu articolul 35, aliniatele 3 şi 4, al Convenţiei Europene privind Drepturile Omului.

Fostul premier Adrian Năstase a atacat la CEDO decizia de condamnare de patru ani şi jumătate primiţi cumulat în două dosare: ”Zambaccian” şi ”Trofeul calităţii”.

În dosarul „Zambaccian”, Adrian Năstase a fost acuzat că a primit de la fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii Irina Jianu, în perioada 2002 – 2004, în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 600.000 de euro, constând în bunuri importate din China şi contravaloarea unor lucrări efectuate la imobilele din localitatea Cornu şi Bucureşti.

Năstase s-a plâns la CEDO de modul de constituire a completului de judecată şi a pus sub semnul întrebării imparţialitatea judecătorilor.

 

Istoria Dosarului Zambaccian. Cum a ajuns Adrian Năstase, fost prim-ministru al României, la închisoare

 

La 30 martie 2012, în dosarul Zambaccian, legat de modul în care soții Adrian și Dana Năstase au achiziționat bunuri provenind din China, fostul premier a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru șantaj.

Soția fostului premier, Dana Năstase, a fost condamnată atunci tot la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru „participație improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamală”, fiind achitată pentru complicitate la luare de mită și șantaj.

Fostul șef al Inspectoratului de Stat în Construcții Irina Paula Jianu a primit o pedeapsa de trei ani de închisoare cu executare. Instanța a dispus în cazul acesteia o pedeapsa de doi ani de închisoare pentru folosirea bunurilor societății comerciale împotriva scopurilor acesteia și o altă pedeapsa, de trei ani de închisoare, pentru participație improprie la folosirea de documente false la vama. Cele două pedepse au fost contopite de instanța, Jianu urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv trei ani de închisoare, dacă sentința va deveni definitivă. Irina Jianu a fost achitată de magistrați pentru dare de mită, spălare de bani și fals intelectual, celelalte fapte pentru care procurorii o acuzasera în acest dosar.

Sentința din 30 martie 2012 a completului de trei judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost contestată atât de inculpați, cât și de procurori, la Completul de cinci judecători, care luni a dat decizia definitivă în această cauza.

În 5 mai 2010, Direcția Națională Anticorupție i-a trimis în judecată pe Adrian Năstase, Dana Năstase și Irina Paula Jianu, pentru fapte de corupție.

Adrian Năstase a fost acuzat în acest caz că, în perioada 2002 – 2004, în calitate de premier, ar fi primit, în mod direct și prin intermediul soției sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004. Aceste foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China și cheltuielile aferente acestor importuri, precum și contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu și din București.

În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calității”, în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Președinție din partea PSD.

Năstase a fost încarcerat în 26 iunie 2012 și pus în libertate la 18 martie 2013, după ce Tribunalul București a admis cererea lui de eliberare condiționată.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite