Cercetătorii au descoperit un fragment din asteroidul care a lovit Pământul acum 66 de milioane de ani și ar fi omorât dinozaurii

11 mai 2022, 17:06

Este una dintre numeroasele descoperiri uluitoare dintr-un sit de fosile de la Hell Creek, din Dakota de Nord, SUA, care ar fi păstrat chiar dovezi ale momentului cataclismic care ar fi pus capăt erei dinozaurilor. Fosilele dezgropate acolo conțin pești care au aspirat resturi aruncate în timpul loviturii, o țestoasă înțepată cu un băț și un picior care ar fi putut aparține unui dinozaur care ar fi asistat la lovitura cu asteroidul.

Povestea descoperirilor este dezvăluită într-un nou documentar numit „Dinosaur Apocalypse” (Apocalipsa dinozaurilor), cu naturalistul Sir David Attenborough și paleontologul Robert DePalma.

DePalma, cercetător la Universitatea Manchester din Regatul Unit și profesor adjunct pentru departamentul de geoștiințe al Universității Florida Atlantic, a început să lucreze la Tanis – așa cum este cunoscut situl fosilelor – în 2012. Tanis se află la mai mult de 2.000 de mile distanță de Chicxulub, locul craterului lăsat de asteroidul care a lovit în largul coastei Mexicului, dar descoperirile inițiale făcute la acest sit l-au convins pe DePalma că oferă dovezi rare despre ceea ce a dus la sfârșitul erei dinozaurilor.

Situl găzduiește mii de fosile de pești bine conservate, despre care DePalma credea că au fost îngropate de vii de sedimentele deplasate de un val imens de apă declanșat de lovitura de asteroizi. El este sigur că peștele a murit într-o oră de la lovitura asteroidului, și nu ca urmare a incendiilor masive sau a iernii nucleare care a venit în zilele și lunile care au urmat. Asta pentru că bucăți mici de rocă topită rezultate din impact, aruncate din crater în spațiu, unde s-au cristalizat într-un material asemănător sticlei, au fost găsite în branhiile peștilor.

Analiza fosilelor de pești a dezvăluit, de asemenea, că asteroidul a lovit în primăvară. „O dovadă după alta au început să se strângă și să schimbe povestea. A fost o progresie de indicii, ca o investigație Sherlock Holmes”, a spus DePalma.

Multe dintre cele mai recente descoperiri dezvăluite în documentar nu au fost încă publicate în reviste științifice.

Originea cosmică a rocii din impact

DePalma și colaboratorii săi au găsit câteva sfere sticloase ale impactului de atunci care au aterizat în rășina de pe suprafața unui buștean în acea zi fatidică și au fost conservate în chihlimbar. „În acel chihlimbar am localizat o serie de sfere care practic au fost înghețate în timp, pentru că, la fel ca o insectă care e perfect conservată în chihlimbar, atunci când aceste sfere au intrat în chihlimbar, apa nu a putut ajunge la ele. Ele sunt perfect conservate”, a spus el. „Este ca și cum ai lua o fiolă pentru cules probe, ai alerga înapoi în timp și ai lua un fragment de la locul impactului și apoi îl salvezi pentru știință”, a spus DePalma.

(w460) Această b

Ei au reușit să localizeze o serie de mici fragmente de rocă netopite în interiorul sferelor de sticlă. „Două dintre acestea erau extrem de diferite ca compoziție. Aveau urme de crom, de nichel și de alte elemente care sunt comune doar în materialul meteoritic și acele fragmente, bazate pe analiza noastră preliminară… sunt aproape sigur că sunt de origine cosmică”. DePalma a spus că speră să poată confirma din ce a fost făcut asteroidul și de unde ar putea fi – eforturi care au atras atenția NASA. El și-a prezentat concluziile luna trecută, la Centrul de Zbor Spațial Goddard al agenției din Greenbelt, Maryland. O lucrare cu privire la constatările preliminare va fi publicată „în următoarele luni”.

 

Piciorul de dinozaur

 

Un picior de dinozaur conservat excepțional, cu pielea intactă, este o altă descoperire din situl Tanis care apare în documentarul difuzat pentru prima dată în Marea Britanie, în luna aprilie.

Foarte puține fosile din perioada Cretacicului au fost găsite în roci. Este posibil ca membrul – care aparține unui Thescelosaurus, un mic dinozaur mâncător de plante – să fi murit chiar în ziua în care asteroidul a lovit Pământul. Conservarea țesuturilor moi, cum ar fi pielea, sugerează că corpul său nu a avut timp să se descompună înainte de a fi îngropat în sediment. DePalma:„Singurele două scenarii sunt ori că a murit în explozie, ori că a murit cu puțin înainte de lovitura asteroidului, dar atât de aproape încât într-adevăr nu a avut timp să se degradeze. Nu este ceva care ar fi murit cu ani înainte”. Analiza detaliată a oaselor picioarelor dinozaurului ar putea face lumină asupra condițiilor care erau în perioada premergătoare impactului.

Alte descoperiri interesante din sit includ un ou fosilizat de pterozaur, primul găsit în America de Nord. Acesta arată că ouăle reptilelor zburătoare uriașe erau moi ca cele ale multor reptile de astăzi.

O țestoasă fosilizată străpunsă de un băț de lemn este dovada că creatura a fost înțepată în timpul valului de apă dezlănțuit de lovirea asteroidului.

Cercetările de la Tanis nu numai că dezvăluie cu detalii uluitoare ce s-a întâmplat în ziua în care asteroidul a lovit, ci oferă și o perspectivă asupra unui eveniment care a provocat o extincție în masă și a modului în care s-a desfășurat ulterior această extincție. DePalma: „Înregistrările fosile ne oferă o minge de cristal prin care privim înapoi în timp și ne permite să adaptăm acest lucru la criza ecologică și de mediu de astăzi”. „Este totodată și uimitor, dar și benefic pentru noi. Pentru că, studiind mai detaliat acest impact, putem fi mai bine pregătiți să avem grijă de lumea noastră chiar de acum”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite