China va elabora o lege ce prevede pedepsirea părinţilor ai căror copii au comportamente nepotrivite

China copii
China copii
18 octombrie 2021, 14:54

Conform proiectului de lege care promovează educaţia familială din China, părinţii vor primi mustrări şi vor fi obligaţi să participe la programe de consiliere în privinţa educaţiei familiale în cazul în care procurorii descoperă comportamente nepotrivite sau infracţionale ale copiilor aflaţi în îngrijirea lor.

„Există multe motive pentru care adolescenţii se comportă într-un mod nepotrivit, iar absenţa sau educaţia familială necorespunzătoare reprezintă principala cauză”
, a declarat Zang Tiewei, purtător de cuvânt al Comisiei pentru Chestiuni Legislative din cadrul Congresului Naţional al Poporului (NPC).

Proiectul pentru promovarea educaţiei familiale, care va fi examinat în şedinţa din această săptămână a Comitetului Permanent al NPC, îi îndeamnă totodată pe părinţii chinezi să organizeze mai bine perioadele de timp în care copiii lor se odihnesc, se joacă şi fac exerciţii fizice.

Autorităţile de la Beijing au recurs la o abordare paternalistă mai asertivă în acest an, implementând măsuri care au variat de la limitarea dependenţei tinerilor de jocurile online – considerate o formă de „opiu spiritual” – şi până la reducerea adoraţiei „oarbe” faţă de vedetele internetului.

În ultimele luni, Ministerul chinez al Educaţiei a limitat numărul orelor dedicate de minori jocurilor online, permiţându-le să utilizeze aceste jocuri timp de o oră pe zi şi doar în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică.

Ministerul Educaţiei a redus totodată numărul temelor pentru acasă şi a interzis meditaţiile la materiile principale pe durata weekendurilor şi a sărbătorilor publice, declarându-se îngrijorat din cauza poverii academice cu care se confruntă elevii chinezi, copleşiţi de volumul mare de informaţii pe care trebuie să le asimileze.

În acelaşi timp, autorităţile din această ţară i-au îndemnat pe adolescenţii de sex masculin să fie „mai puţin feminini” şi să adopte atitudini „mai bărbăteşti”.

În raportul său intitulat „Propunere pentru prevenirea feminizării adolescenţilor de sex masculin”, publicat în decembrie 2020, Ministerul Educaţiei din China a cerut şcolilor din această ţară să promoveze sporturile care se pot desfăşura în incintele proprii, precum fotbalul.

 

 

 

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă