Chiriile au crescut, după ce universităţile au anunțat mai puține locuri în căminele studențeşti. Ce trebuie să facă studenții și ce oferte există pe piața imobiliară

7 septembrie 2020, 10:03

În București, chiriile sunt mai mari decât toamna trecută. Sunt calculate în euro, iar moneda europeană s-a apreciat în raport cu leul. Daniel Tudor, Tudor, invitatul emisiunii, consideră că prețul chiriilor va crește cu 10-20%.

„Tinerii care nu vor prinde un loc în căminele studențești ar face bine să se grupeze câte 3-4 pentru a face față chiriilor care vor crește în continuare. Universitățile are putea veni cu un program prin care să închirieze un motel sau un loc ce ar putea fi transformat rapid într-un fel de cămin studențesc, cu camere individuale”, adaugă consultantul imobiliar.

„Orașele mari au ofertă, iar proprietarii vor specula momentul, cu siguranță. Cine se grăbește să semneze un contract de închiriere, ar trebui să beneficieze de un preț mai bun”, crede Daniel Tudor.

În București un apartament cu două camere – prețul pornește în medie de la 360 de euro, pot ajunge și la 600 de euro sau chiar mai sus în zonele de lux ale Capitalei, iar garsonierele sunt între 200 și 450 de euro, cu o medie pe la 275 de euro.

Clujul are cam aceleași prețuri la chirii, ca și Bucureștiul. În schimb, la Timișoara și Iași, prețurile sunt un pic mai jos. De exemplu două camere ar putea fi închiriate cam pe la 300 de euro, iar garsonierele pe la 200 de euro, în medie. Dar prețurile pot varia și aici în funcție de locație.

„În orașele care nu sunt centre universitare, piața imobiliara ori va fi echilibrată, ori va crește ușor în funcție de cererea care se întâmplă pe termen scurt. Mă refer aici la Brașov, Constanța, Craiova, orașe care sunt imediat sub primul eșalon de orașe mari, spune Tudor.

Studenții care nu au nevoie urgentă să închirieze un apartament sau o garsonieră, pot aștepta, acest lucru fiind un avantaj”, concluzionează consultantul imobiliar.

 

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite