Comisia Europeană: Anumite drepturi pot fi restrânse într-o situaţie de urgenţă publică

23 noiembrie 2021, 14:47

Doar săptămâna aceasta, Austria, Cehia sau Slovacia au impus noi limitări care variază de la restricții pentru nevaccinați până la carantină națională. În mai multe state vaccinarea este obligatorie pentru anumite categorii profesionale, iar în Austria, din februarie, va fi necesară pentru toată lumea. De mai multe zile au loc demonstrații prin care oamenii reclamă încălcarea drepturilor individuale. De la Bruxelles li se transmite că binele comun primează.

Dana Spinant, purtător de cuvânt Comisia Europeană: „Într-o situaţie de urgenţă publică, anumite drepturi pot fi restrânse şi este de competenţa autorităţilor naţionale, sub controlul tribunalelor independente să evalueze situaţii specifice. Înţelegem că din punct de vedere individual sunteţi obosiţi de restricţii, dar din punctul de vedere al unei comunităţi este important să rămâneţi uniţi şi să respectaţi restricţiile, pentru că aceasta este calea de ieşire din pandemie.”

În zilele următoare, Comisia Europeană va prezenta și noi recomandări cu privire la călătoriile în interiorul UE, în contextul creşterii rapide a infectărilor. Mai mult, potrivit unor surse, executivul comunitar urmează să analizeze și posibilitatea condiţionării de administrarea dozei de vaccin booster a valabilităţii certificatului verde după o anumită perioadă de timp.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite