Comisia Europeană propune o nouă viziune asupra migrației, fără cote de refugiați

23 septembrie 2020, 20:54

Noua propunere a Comisiei Europene de gestionare a fluxurilor de migranți se delimitează de viziunea precedentei Comisii Juncker, care nu a reușit decât să producă neînțelegeri între statele membre. Obligativitatea de a primi migranți în cadrul așa-numitelor cote, care nu a fost niciodată respectată, trebuie înlocuită cu un sistem mai flexibil și mai eficient.

Ursula von Der Leyen, președinta Comisiei Europene: „Ne dorim să fim la înălțimea valorilor noastre şi să facem faţă în același timp provocărilor lumii globalizate. Europa trebuie să renunțe la soluțiile ad-hoc și să pună la punct un sistem predictibil şi sigur de gestionare a migraţiei. Sunt convinsă că propunerea Comisiei e un bun fundament pentru asta. Aceasta reflectă o balanţă rezonabilă între responsabilitate şi solidaritate între statele membre. Împărţim împreună atât beneficiile, cât şi greutăţile.”

Potrivit noii propuneri, statele membre nu vor mai fi nevoite să accepte refugiați.

Cele care însă îi vor accepta vor primi o finanțare de 10 mii de euro pentru fiecare persoană, în timp ce țările care îi refuză, vor trebui să ajute financiar la relocarea migranților care nu primesc statutul de refugiat și trebuie să se întoarcă în țările din care au venit.

Decizia finală în privința propunerii Comisiei va fi luată după analiza Parlamentului și Consiliului European.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite