Consilierii generali au aprobat testarea în masă a bucureștenilor. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat că după 1 iunie va avea loc o testare naţională

11 mai 2020, 07:51

Testarea se va face doar persoanelor care se oferă voluntare și după ce numărul de cazuri de infectare va începe să scadă.

Noi avem o testare pe care o facem noi prin Institutul Naţional de Sănătate Puplică şi Centrul pentru Studierea şi Controlul Bolilor Transmisibile. Dar o s-o facem cam la trei luni de la debutul pandemiei, tocmai pentru a evalua starea atât a imunizării populaţiei dar şi cea a evoluţiei ulterioare.  Va începe după 1 iunie, a declarat Nelu Tătaru.

Adrian Marinescu, medic: Suntem în momentul în care facem şi 10 mii de teste PCR în fiecare zi, dar nu e vorba numai de testarea genetică, vorbim de testele serologice care vor fi foarte importante de acum încolo. Aceste teste ne vor arăta dacă există sau nu anticorpii, dacă s-a trecut sau nu prin boală.
În paralel, și în Capitala va avea loc o testare în masă, așa cum a anunțat deja de Gabriela Firea. 11 mii de voluntari ar urma să se înscrie în proiectul testam pentru București.
Primarul general al Capitalei:  Nu dăm vouchere, nu plătim populația să vină să se testeze, este vorba de decontarea acestui serviciu medical (…)  Se vor putea înscrie online,voluntar, bucureștenii care vor să fie testați cu teste normale PCR, nu cu teste rapide, care dau erori.
Testarea naţională ar urma să se facă în colaborare cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii, iar campania va lua în calcul focarele epidemice.
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

România, la un pas de epidemie de gripă