Consumatorii vulnerabili ar putea primi sprijin pentru plata facturilor, încă din această toamnă

19 august 2021, 15:03

Reglementările din legea consumatorului vulnerabil, așteptate de ani de zile, ar putea intra în vigoare din această toamnă.

Legea a trecut deja de Senat și este în Camera Deputaților. Ministrul Energiei spune că în septembrie ar putea fi discutată și aprobată, încât după 30 de zile ea să intre în vigoare pentru a-i putea ajuta pe români să își plătească facturile în condițiile în care gazele, energia electrică s-au scumpit cu 20-25% de la începutul anului și sunt anunțate noi scumpiri în a doua jumătate a anului.

La Guvern s-a discutat despre posibile măsuri care să vină în ajutorul consumatorilor vulnerabili. Se discută și despre o schemă de compensare suplimentară.

Săptămâna viitoare va avea loc o nouă întâlnire la Guvern între premier, ministrul Energiei și reprezentanții companiilor din domeniu.

Consumatorii vulnerabili vor primi încă din această toamnă sprijin pentru plata facturilor la energie şi gaze, dacă legea care permite acordarea acestor ajutoare va fi aprobată în Parlament în septembrie, a declarat joi ministrul Energiei, Virgil Popescu.

El a participat la o întâlnire, la Palatul Victoria, între premierul Florin Cîţu şi reprezentanţii ANRE, ai Transelectrica, ai bursei de energie OPCOM şi cei ai Consiliului Concurenţei.

„Vom devansa termenul de aplicare a Legii consumatorului vulnerabil, astfel încât sprijinul să fie acordat începând cu acest sezon rece, nu de anul viitor. Sper ca legea să fie aprobată în Parlament în prima parte a lunii septembrie, astfel încât să putem acorda aceste ajutoare din octombrie-noiembrie. (…) Vorbim de peste 400.000 de consumatori, asta înseamnă de gospodării”, a spus Popescu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite