Controverse privind modul în care s-a acționat în cazul tatălui care și-a sechestrat fetița în Chiajna
Tatăl din Chiajna care şi-a sechestrat fiica aproape 30 de ore a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Fetiţa a fost eliberată vineri după ce forţele speciale au ţinut casa sub supraveghere ore în şir. Poliția consideră că acţiunea a fost un succes, dar sunt specialişti care văd altfel lucrurile. Vă avertizam, sunt informații cu impact emoțional.
După zeci de ore de negocieri ale specialiştilor forţelor de ordine, o avocată şi un prieten al bărbatului au reuşit să îl convingă să colaboreze şi să lase copila să plece. La audieri, anchetatorii au vrut să afle ce l-a determinat să provoace o astfel de situaţie de criză.
Judecătorii din Buftea au decis ca tatăl din Chiajna care şi-a sechestrat fiica aproape 30 de ore să fie anchetat în arest preventiv. Bărbatul de 42 de ani se închisese în casă şi ameninţa că aruncă totul în aer folosind butelii cu gaze.
Avocata lui susţine acum că tatăl s-a speriat atunci când a văzut desfăşurarea de forţe din Chiajna. Şi critică felul în care poliţiştii au negociat eliberarea fetiţei: "A văzut la poartă o mulțime de polițiști, o mulțime de mascați, iar negociatorii purtau pistol. Eu nu știu cum poți să negociezi cu un pistol în partea dreapta. Acest pistol l-a adus pe clientul meu într-o situație de disperare."
Bărbatul a eliberat fetița vineri, după negocieri de aproape 28 de ore. Dar nu a luat decizia decât după ce i-a primit în casă pe avocata sa şi un prieten. Este vorba despre un fin al primarului din Chiajna reținut de DIICOT în 2010 pentru că voia să vândă niste arme obţinute în urma unui jaf la o unitate militară din Ciorogârla.
Echipele de intervenţie au fost sprijinite și de specialiști în negociere ai poliției Israeliene. Reprezentanții Poliției Române consideră că acţiunea din Chiajna a fost un mare succes, dar unele voci susțin că s-au făcut erori.
"A fost o muncă de echipă, cred că unul dintre cele mai complexe cazuri din ultima perioadă de timp și chestia asta eu o apreciz ca fiind foarte foarte bună și le mulțumesc colegilor pentru implicare."
Cătălin Țone, expert judiciar MAI: "Factorii de conducere din Ministerul Afacerilor Interne şi din Poliţia Naţională trebuie să reanalizeze procedurile de lucru, trebuie să reanalizeze cazul să vadă unde au fost scăpări, sau să vadă de ce s-a întârziat o perioadă mare de timp, 28 de ore aproape. Şi trebuie văzut dacă pe viitor se justifică sau nu folosirea unor persoane de sprijin. Cine să fie aceste persoane? Care să fie legătura cu aceste persoane şi gradul de risc al intervenţiei acestei persoane în situaţiile de criză. Putea să se producă un eveniment negativ pe sensul unei reacţii violente sau de stimulare a celui care crease criza."
Fetița este îngrijită acum de mătușă şi bunică. Poliția a anunțat că ea nu a suferit vătămări coroporale. Tatăl fetei are 42 de ani şi este acuzat de lipsire de libertate, amenințare și violență în familie.
Vă reamintim, dacă sunteți martorii unor violențe asupra minorilor, apelați numărul de urgență 119. De asemenea, în caz de violență domestică sunați la telverde: 0800.500.333.