COOLTURA Despre război și pace, o expoziție a artistului basarabean Daniel Cauia
01 Aprilie 2022, 16:01 (actualizat 01 Aprilie 2022, 17:44)
(actualizat 01 Aprilie 2022, 17:44) | Știrile TVR

Tânărul artist basarabean Daniel Cauia expune în Capitală, la Galeria Arbor. art. room. Ne-a frapat energia premonitorie a lucrărilor, reunite sub titlul “Război şi pace”.

Un traseu expozițional concentrat ne propune tânărul artist basarabean Daniel Cauia.

Urmărim dispunerea lucrărilor circular de la intrare la ieșire, de fapt, o istorie în mic.

De la bombardamentul informațional de azi și lecția trecutului în conflictele marcante ajungem la imaginile violenței militare generice și încheiem cu promisiunea păcii, a protejării inocenței copilăriei. Lucrarea centrală spectaculoasă înfățișează un soldat ghemuit la pământ.

Tânărul artist povestește că inspirația acestei serii i-a venit în momentul în care și-a mutat atelierul într-o fostă cazarmă militară.

Lucrările lui neliniștesc nu numai prin tematică, și desenul viguros și culorile puternice creează privitorului o senzație de anxietate.