COOLTURA Dicționarul multimedia al teatrului românesc se lansează duminică, 7 noiembrie, de la ora 20.00, cu un spectacol-proiecție pe fațada Teatrului Odeon din București

5 noiembrie 2021, 17:35

Dicționarul are parte și de o lansare oficială duminică, 7 noiembrie, de la ora 20.00, cu un spectacol-proiecție pe fațada Teatrului Odeon din București, cu surprize pentru trecători.

Dicționarul multimedia al teatrului românesc e structurat în două secțiuni: „Artişti” și „Spectacole”, care acoperă perioada 1950-2020.

Şantier amplu, de cursă lungă, dicționarul va fi completat în etape.

Echipa speră să găsească și pe viitor fondurile necesare pentru acest proiect independent.

Ce găsim la o accesare a dicționarului multimedia al teatrului românesc pe dmtr.ro?

Să luăm, de pildă, o figură din secțiunea artiștilor – Radu Stanca, în tripla lui dimensiune de regizor, dramaturg şi teatrolog.

Îi vedem biografia artistică, lista spectacolelor, fotografii, link-uri către înregistrări video și audio.

Meritul dicționarului nu e numai acela de a pune laolaltă arhive teatrale, informații, cronici și imagini. El reprezintă și o privire critică proaspătă. Toate fișele despre artiști și spectacole sunt scrise din perspectiva teatrologului de astăzi.

În spatele Dicționarului multimedia al teatrului românesc stă o muncă serioasă, făcută de specialiști în teatru și de studenți de la facultățile de profil din Cluj-Napoca și Târgu Mureș. Dimensiunea de cercetare a proiectului a fost extrem de importantă.

Pe 7 noiembrie, în mod festiv, dicționarul iese în fața publicului, cu un spectacol-proiecție pe fațada Teatrului Odeon din București.

Proiectul trebuie să continue, pentru că avem încă multe datorii față de istoria teatrului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite