COOLTURA Lohengrin, de Richard Wagner, un spectacol eveniment la Opera Națională București

Lohengrin este o operă romantică în trei acte pentru care Wagner a scris și libretul. Povestea este inspirată de legendele medievale referitoare la Cavalerul Lebădă și Sfântul Graal. Acțiunea se desfășoară pe parcursul a trei zile, la Anvers, în Brabant, și simbolizează lupta dintre bine și rău reprezentate de cuplurile Elsa – Lohengrin, respectiv Telramund – Ortrud. Este un spectacol provocator și solicitant, care se joacă în limba germană.

BENJAMIN BRUNS, tenor: Lohengrin este o provocare pentru oricine implicat în acest spectacol, nu doar pentru Lohengrin însuşi, când mă gândesc la Elsa, adică, ea e pe scenă aproape tot timpul, sau când ne gândim la Ortrud, este copleşitor de interpretat. La fel şi pentru Lohengrin sau oricare alt rol, dar, în final, este plin de satisfacţii.

DIANA GOUGLINA, soprană: Elsa? O simt inocentă, nevinovată, speriată de tot ce i se întâmplă, este îngrozită şi are această credinţă în Dumnezeu, în bine, încrederea în lumină, sperând tot timpul că o să fie bine, că va fi salvată, că totul va fi bine. Care, din nefericire, în finalul operei, nu este chiar aşa, dar este o permanentă bătălie între bine şi rău.

BENJAMIN BRUNS, tenor: Nu aş spune că e dificil. E provocator, da, categoric, pentru că a adus cântul la un nou nivel, dar ştia cu precizie ce putea să obţină un cântăreţ şi ce putea să facă cu vocea lui. El însuşi era un cântăreţ foarte pasionat, chiar dacă nu foarte bun, dar iubea să cânte şi pentru el era totul despre limbă. Aş spune că am o apropiere naturală de Wagner pentru că, pentru el însuşi era important libretul, deci totul despre limbă, discurs, şi, din moment ce e limba mea maternă, nu o percep ca pe ceva foarte dificil.

DIANA GOUGLINA: Sunt norocoasă pentru că vorbesc germană, este o limbă apropiată de inima mea şi de existenţa mea, deci mi-a fost de ajutor. Îmi imaginez că pentru o cântăreaţă care nu vorbeşte germană poate fi foarte dificil. Wagner, pentru vocea mea, cade foarte natural. Am fost surprinsă de cât de natural pot simţi. Deci, este mai degrabă, o regăsire. Nu este o provocare, ci mai degrabă o regăsire a mea şi a vocii mele. Ceea ce pot oferi.

Pentru cele 4 ore de spectacol, Silviu Purcărete a apelat la tehnici regizorale speciale. Cele două cupluri principale sunt dublate de actori mimi pe toată durata spectacolului.

DIANA GOUGLINA, soprană: Nu este ceva obişnuit ca rolul pe care îl cânt să fie jucat de o actriţă, lângă mine sau să interacţionăm mai tot timpul, asta nu se întâmplă foarte des în operă, pentru mine e prima dată. La început mă întrebam cum va funcţiona, dar cu cât lucrez mai mult cu Silviu Purcărete, cu atât capătă sens. Este cu adevărat inteligent, bine gândit şi captivant.

ISTVAN TEGLAŞ, actor: Cumva, trebuie să fim un fel de fuziune și, oricum, pentru ei e un pic diferit. Adică, noi suntem, eu am mai jucat roluri de genul alter-ego, nu știu ce am mai făcut multe de genul ăsta sau în zona asta, dar pentru ei nu era ceva foarte obișnuit și la început nu înțelegeau cum ne așezăm efectiv pe scenă. Dar acum funcționează. Noi suntem cumva corpul, ei sunt vocea, cei care cântă. A fost atât de repede totul și pentru că suntem foarte mulți în spectacol, o să vedeți că suntem 150 de oameni, țin minte primele repetiții când vorbea și nu e genul care să impună un fel de respect sau ceva, pur și simplu, vorbea normal și nu se auzea nimic în sală. Deci, eram 30 de oameni, nici un pâs nu a fost, și asta mi s-a părut minunat.

István Teglaș este alter-ego-ul lui Lohengrin, Anda Saltelechi – al Elsei, iar Alina Petrică și Rareș Florin Stoica – al celuilalt cuplu de soliști, soliștii fiind diferiți în funcție de reprezentație.

Scenografia minimalistă a lui Dragoș Buhagiar urmărește viziunea regizorală a lui Purcărete și impresionează.