COOLTURA Proiectul „Revoluția”, un spectacol lectură de Saviana Stănescu
Saviana Stănescu a lăsat New York-ul pentru câteva luni la București ca să scrie despre Revoluție.
Acum 30 de ani, ca studentă, ieșea în stradă împotriva lui Ceaușescu. Acum a lucrat cu 4 actori din generații diferite și a ieșit un spectacol cu o parte de ficțiune și o alta de teatru documentar, care topește poveștile personale despre revoluție ale autoarei și ale actorilor.
Saviana Stănescu e un dramaturg apreciat în Starele Unite, a predat la New York University, iar în prezent e profesoară la Ithaca College.