COOLTURA Scriitorul Miguel Bonnefoy, nominalizarea României de anul trecut la Premiul Goncourt: Nu e nimic mai frumos decât să scrii cartea pe care ţi-ar plăcea s-o citeşti

L-am întâlnit pe Miguel Bonnefoy la librăria Kira Kyralina din Capitală. A venit în România ca să prezideze discuțiile în jurul desemnării Goncourt-ului românesc de anul acesta. Cei care au ales au fost studenţii de la facultăţile de Limba şi literatura franceză din şase universităţi de la noi.

MIGUEL BONNEFOY scriitor: Studenţii români s-au arătat cultivaţi, interesaţi de multe lucruri, aveau diferite lecturi ale textelor, cu rezonanţe încrucişate, intertexte, metatexte. Ne-am aruncat într-o luptă pentru diferiţi favoriţi, dar, rapid, cu toţii am căzut de acord, într-un soi de consens magic, asupra cărţii lui Mohamed Mbougar Sarr, „La plus secrète mémoire des hommes”, care are ceva labirintic şi în care totul se topeşte într-o mare plăcere a lecturii.

Anul trecut, Miguel Bonnefoy era nominalizat la Goncourt și câștiga premiul librarilor din Franța, cu romanul Ereditate. Traseul lui biografic e unul aparte. S-a născut la Paris dintr-un tată chilian refugiat politic și dintr-o mamă venezueleană diplomată, detașată în Franța. Copilăria și-a petrecut-o în Venezuela și în diferite orașe ale lumii, unde au purtat-o misiunile diplomatice pe mama lui. Dar educația și-a făcut-o în întregime în franceză și tot în franceză a decis să scrie, deși limba maternă e spaniolă.

MIGUEL BONNEFOY scriitor: Am mers la licee franceze în străinătate, am o educaţie franceză şi la nivel universitar. Am studiat la Sorbona limbi moderne, ceea ce mi-a dat un bagaj de literatură franceză din care m-am hrănit. Gândesc în spaniolă, număr, visez în spaniolă, vorbesc cu familia mea în spaniolă, dar franceza a devenit limba literaturii mele, pentru că mă simt confortabil în ea. E o limbă deprinsă, destul de modulată, care se lasă adaptată când vrei să-ţi formulezi ideile. Iar când i-ai înţeles algebra, geometria secretă, e chiar uşor s-o manevrezi, s-o faci să te însoţească.

Ereditate, romanul lui Miguel Bonnefoy, e o saga de familie, care se desfășoară pe două continente, timp de mai multe generații, e portretul unei familii dezrădăcinate. Totul pornește de la sosirea în Santiago de Chile la sfârșitul secolului al 19-lea a francezului Lonsonier, cu un butaș de vie salvat de filoxeră și câțiva franci în buzunar. E o poveste despre exil și căutarea locului de apartenență, în care, de data această, francezii sunt imigranții. Iar punctul de plecare e unul autobiografic.

MIGUEL BONNEFOY scriitor: M-am inspirat din povestea familiei mele, Bonnefoy, care, din cauza crizei filoxerei, la sfârşitul secolului al XIX-lea, a plecat din Jura, a traversat Atlanticul cu vaporul, a ajuns în Chile, a plantat viţă de vie şi-a recreat o mică Franţă acolo. Mi-am zis că dacă pot să urmăresc vreme de un secol patru generaţii, voi reuşi nu numai să exploatez această dublă moştenire a mea, franceză şi spaniolă, în materie de literatură şi de autori care m-au marcat, ci şi să creez o alegorie, o poveste despre această dublă cultură. Am vrut să fac un portret al acestei familii cu un picior în Franţa şi altul în Chile.

Cât proveste calitățile literare, Miguel Bonnefoy are un stil captivant, aventurile personajelor țin cititorul cu sufletul la gură. Cel mai mult autorul ține la onestitatea scrisului său.

MIGUEL BONNEFOY scriitor: Când m-apuc de scris, nu-mi propun să fac un anumit tip de roman: de aventuri, cu piraţi, un roman politic sau o carte cu subtilităţi literare, cu multe citate şi referinţe livreşți. Dimpotrivă, trebuie să fii foarte onest când scrii. Nu e nimic mai frumos decât să scrii cartea pe care ţi-ar plăcea s-o citeşți. Inspiraţia pentru acest roman mi-a venit pe când mă plimbam în cimitirul marin din oraşul Sète, acolo unde e înmormântat marele Paul Valéry şi unde se găsesc şi mormintele altor personaje ilustre. Iar printre morminte, când căutam în atmosfera locului ceva care să mă inspire, mi-a venit în minte o frază a Annei de Noailles: „Viii au tăcut, dar morţii mi-au vorbit.” Şi mi-am spus c-ar trebui să ne ascultăm morţii, să le ascultăm vocea, ecoul. Iar acei morţi erau pentru mine cei din familia mea. Mi-am spus c-ar fi frumos să privesc în trecut, să sondez pană la atavisme şi rădăcinile profunde şi să înţeleg care e mesajul pe care mi-l transmit strămoşii. Dacă acest mesaj se leagă de aventuri, personaje complexe şi pasionante, cu atât mai bine, dar nu asta era ideea iniţială. Repet, scrii o carte cu onestitate în suflet şi încerci să-ţi înmoi pana nu în cerneală, ci în sângele propriei tale inimi.

Influențat de literatura sud americană, Miguel Bonnefoy nu e deranjat de eticheta de realism magic care-ar putea fi pusă stilului său.

MIGUEL BONNEFOY scriitor: Printre autorii importanţi pentru mine sunt Alejo Carpentier, Cortázar, Borges, García Márquez, Miguel Otero Silva, bineînţeles şi Miguel Ángel Asturias, Juan Rulfo. O întreagă literatură caraibiană sau sud-americană face parte din ceea ce înseamnă baza pe care mă sprijin când scriu. Fatalmente există o inspiraţie, o influenţă a realismului magic care apare în textele mele. În acelaşi timp, influenţa francezei, cu structura ei, restrânge un pic această magie barocă şi luxuriantă a spaniolei caraibiene, ajungându-se la un echilibru.

În materie de literatură română, două sunt numele cunoscute cu care rezonează Miguel Bonnefoy – Emil Cioran și Mircea Cărtărescu.

MIGUEL BONNEFOY scriitor: Emil Cioran face parte din lecturile mele. E foarte important în mai multe culturi, e un mare scriitor. „Despre neajunsul de a te fi născut” e pentru mine unul dintre cele mai bune texte din câte există. În plus, a ales să scrie în franceză, deşi nu e limba lui maternă, aşa cum eu am decis şi eu. Îl văd pe undeva în siajul unor scriitori că Nabokov, Beckett, Romain Gary, Jorge Semprún, care au ales franceza ca limbă a scrisului lor. Cioran are o asemenea uşurinţă, încât dintr-o singură trăsătură de condei exprimă o idee de o mare profunzime, care le-ar cere, probabil, altor scriitori pagini întregi. Iar el reuşeşte să esenţializeze totul într-o singură frază. Acum tocmai citesc Cărtărescu, sunt fascinat de stilul lui, încerc să descifrez cum reuşeşte el să construiască şi să deconstruiasă romane atât de nebuneşți, aşa de complexe, cum scrie el.

Și pentru că venirea lui în România e legată de Goncourt-ul românesc, pe care l-a primit anul trecut, l-am întrebat pe Miguel Bonnefoy ce înseamnă tradiția acestui premiu în Franța.