Copiii cu afecțiuni hemato-oncologie de la spitalul Louis Țurcanu din Timișoara au nevoie de sânge
15 Decembrie 2020, 12:12 (actualizat 15 Decembrie 2020, 12:16)
(actualizat 15 Decembrie 2020, 12:16) | Știrile TVR

SARS Cov2 nu afectează doar sănătatea celor infectați. Indirect, are efecte și asupra celor care suferă de alte afecțiuni. Spre exemplu asupra copiilor cu boli hemato-oncologice care au constant nevoie de sânge și în cazul cărora, dacă nu s-ar face eforturi uriașe pentru acoperirea necesarului, consecințele ar fi deosebit de grave.

Tocmai de aceea, se face din nou apel la donatorii de sânge să meargă în aceste zile să facă o faptă bună. Și nu numai în aceste zile, ci și în perioada următoare.

În ultimele luni, în contextul pandemiei de COVID-19, numărul donatorilor de sânge a scăzut la jumătate.

Foarte multe persoane stau acasă pentru a se proteja de o posibilă infectare cu COVID19, însă, din păcate, problema deficitului de sânge atât de necesar în spitale pentru pacienții în stare gravă se acutizează cu fiecare zi.

Copiii cu afecțiuni hemato-oncologie de la spitalul Louis Țurcanu au și ei în continuare nevoie de sânge așa că Academia Mămicilor din Timișoara face apel la cât mai multe persoane să li se alăture pentru a-i ajuta pe micuții pacienți și să doneze.

Sunt luate toate măsurile necesare astfel încât donatorii să poată face acest lucru în siguranță, inclusiv folosirea unei platforme care ușurează munca medicilor și scurtează timpul de așteptare al donatorilor.

Campania se desfășoară miercuri si joi, in intervalul orar 8:30 - 13:00. Până acum foarte puține persoane s-au arătat interesate să doneze pe aplicația Donorium.

Mai puțin de 20 - în total pe ambele zile, așa ca este foarte mare nevoie de donatori.