Coronavirus/Noua Zeelandă: Vaccinare obligatorie pentru personalul medical şi cel din învăţământ

Vaccin. Vaccinare
Vaccin. Vaccinare
11 octombrie 2021, 12:26

„Nu putem lăsa nimic la întâmplare, de aceea o facem (vaccinarea) obligatorie”, a declarat Chris Hipkins, ministrul însărcinat cu lupta împotriva noului tip de coronavirus, care este de asemenea ministru al educaţiei.

Medicii, infirmierii şi alte persoane angajate în sistemul medical şi care sunt în contact direct cu pacienţi vor trebui să fie vaccinaţi înainte de 1 decembrie. Personalul din educaţie care intră în contact cu elevii va trebui de asemenea să fie imunizat cu două doze de vaccin înainte de 1 ianuarie.

Colegiul regal al medicilor generalişti din Noua Zeelandă susţine vaccinarea obligatorie, iar preşedinta lui, Samantha Murton, a calificat această măsură drept „îndrăzneaţă, dar necesară”. „Vaccinarea rămâne instrumentul nostru cel mai eficient pentru a ne proteja împotriva contaminărilor şi bolilor”, a subliniat Hipkins.

Timp de luni de zile, arhipelagul neozeelandez a fost protejat în faţa pandemiei, în special datorită măsurilor stricte la frontiere. Însă apariţia în august, la Auckland, a variantei Delta a noului tip de coronavirus, puternic contagioasă, a schimbat datele problemei şi, în pofida măsurilor de carantină, virusul s-a răspândit în provinciile vecine Northland şi Waikato.

Săptămâna trecută, premierul Noii Zeelande, Jacinda Ardern, a recunoscut că strategia sa „zero COVID” adoptată în arhipelag nu a permis stăvilirea totală a virusului.

 

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă