Coronavirusul lovește, din nou, Belgia. Orașul Anvers a instituit restricții
30 Iulie 2020, 12:02
(actualizat 30 Iulie 2020, 13:55)

Orașul belgian Anvers a instituit noi restricții, în condițiile în care numărul de infectări a început să crească în ultimele zile. Barurile și restaurantele vor fi închise începând cu ora 23.30, iar măștile vor fi obligatorii și în spațiile deschide aglomerate. Restricțiile îi nemulțumesc pe proprietarii de terase, care abia și-au reluat activitatea după două luni în care localurile au stat închise.

Piața centrală din Anvers, obiectiv turistic odinioară plin de lume, este în aceste zile goală. Noile măsuri de închidere a teraselor la ora 23 și 30 de minute da bătăi de cap proprietarilor de restaurante. Ei abia deschiseseră, după ce două luni fuseseră nevoiți să tragă obloanele.

Oamenii nu înțeleg cum ar putea închiderea teraselor mai devreme să limiteze răspândirea virusului.

Măsurile de restricție au fost reluate în mai multe localități din Belgia pe fondul creșterii alarmante a numărului de cazuri noi de infectare de la jumătatea lunii iulie.

Portul măștii este obligatoriu și în spațiile publice aglomerate, iar numărul de persoane cu care se poate întră în contact a fost redus de la 15 la 5 intr-o săptămâna.