Corvete franţuzeşti pentru Marina Militară

3 iulie 2019, 21:00

Din momentul semnării contractului cu Naval Group și până la livrarea primei corvete nu trebuie să treacă mai mult de trei ani.

Toate cele patru nave moderne trebuie să intre în dotarea Forțelor Navale nu mai târziu de 2026. În acest interval, firma franceză va fi obligată să modernizeze și cele două fregate Regele Ferdinand și Regina Maria.

La licitația pentru contractul de aproximativ 1,6 miliarde de euro au mai participat două companii puternice: Fincantieri din Italia și Damen din Olanda. Spre deosebire de Naval Group, ambele au șantiere puternice în România.

Sunt analiști care se tem că firma franceză ar putea înregistra întârzieri tocmai pentru că acum va trebui să retehnologizeze Șantierul Naval Constanța.

Câștigătorul licitației pentru corevete a fost anunțat cu o întârziere de aproape jumătate de an.

Pe lângă contestații și procese deschise și imediat închise, licitația a fost suspendată și din cauza unei plângeri depuse la Parchet chiar de un secretar de stat din MApN, care între timp a fost destituit.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă