Credincioșii ortodocşi au intrat în postul Paştelui, cel mai lung şi aspru din an

19 februarie 2018, 16:29

Postul Sfintelor Paşti este cel mai lung şi mai aspru post rânduit de Biserica Ortodoxă şi de aceea are şi denumirea de Postul Mare. Are menirea să pregătească duhovniceşte pe credincioşi pentru marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului.

În această perioadă, credincioșii nu au voie să mănânce carne, lapte și ouă.

Postul dinaintea Paştelui evocă postul de patruzeci de zile ţinut de către Iisus Hristos în pustie, înainte de începerea activităţii Sale mântuitoare.

Postul Paștelui este asemănat de duhovnici cu o călătorie spirituală către Săptămâna Patimilor și Sărbătoarea Învierii, în care creștinii trebuie să fie milostivi și să facă numai fapte bune.

Există două dezlegări la pește, de Buna Vestire, pe 25 martie, și în Duminica Floriilor, pe 1 aprilie.

În acestă perioadă nu se fac nunți.

Anul acesta, Paștele Ortodox va fi pe 8 aprilie, iar cel catolic, cu o săptămână mai devreme.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite