Vladimir Putin a efectuat o vizită surpriză în Mariupol, ocupat de Rusia, prima sa vizită în teritoriul capturat de forțele sale în conflictul care durează de un an, relatează CNN.
Vladimir Putin a efectuat o vizită surpriză în Mariupol, ocupat de Rusia, prima sa vizită în teritoriul capturat de forțele sale în conflictul care durează de un an, relatează CNN.
Vizita a fost un act aparent de sfidare, venind la doar câteva zile după ce Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe numele său.
De asemenea, a stârnit indignarea Ucrainei - Ministerul Apărării l-a comparat pe Putin cu un „hoț” care descinde „la adăpostul nopții” -, orașul fiind redus la ruine în urma ofensivei rusești.
Putin a fost adus la Mariupol cu un elicopter și a vizitat cartierele din jurul orașului cu o mașină, după cum au arătat imaginile publicate de autoritățile ruse.
Președintele rus apare întâlnindu-se cu locuitori aparent surprinși. Putin îi spune unui bărbat „trebuie să începem să ne cunoaștem mai bine”.
Kremlinul a insistat că vizita a fost „spontană”. Nu este clar când a avut loc, deși sâmbătă Putin a vizitat Crimeea pentru a marca cea de-a noua aniversare a anexării peninsulei.
Toate imaginile difuzate cu vizita lui Putin sunt după lăsarea întunericului, o posibilă modalitate a autorităților de a ascunde pagubele.
Vestea vizitei vine după ce vineri CPI a emis mandate de arestare pentru Putin și pentru oficialul rus Maria Lvova-Belova, pentru un presupus plan de deportare a copiilor ucraineni în Rusia. Putin nu a comentat încă mandatul.
Vizita este deosebit de provocatoare pentru ucraineni, deoarece Mariupol a fost mult timp un simbol al rezistenței, martor la unele dintre cele mai intense lupte de când Rusia și-a lansat invazia.
Kremlinul a declarat că Putin a examinat, de asemenea, linia de coastă din Mariupol, vizitând un club de iahturi și o clădire de teatru.
Vicepremierul rus Marat Husnullin, care l-a însoțit, i-a vorbit în detaliu lui Putin despre „lucrările de construcție și restaurare în curs de desfășurare” din oraș.
Într-o înregistrare video, Husnullin îi spune lui Putin: "Există un plan de reconstrucție până la sfârșitul celui de-al treilea an. Plănuim ca acesta să fie un aeroport complet funcțional, capabil să efectueze zboruri către toate orașele din Rusia și din străinătate”.
Kremlinul a adăugat că Putin a avut o întâlnire la postul de comandă al „operațiunii militare speciale” din Rostov pe Don.
Un consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Mikhailo Podoliak, a criticat „cinismul” și „lipsa de remușcări” cu privire la vizita lui Putin.
„Criminalul se întoarce întotdeauna la locul crimei”, a declarat Podoliak pe Twitter.