Criză de citostatice la IOB. 16 medicamente foarte importante lipsesc de mai bine de 10 zile. Ministrul Sănătății a cerut un raport privind situația aprovizionării cu citostatice în cadrul institutului

22 aprilie 2021, 12:09

16 citostatice, unele foarte importante precum cisplatina, lipsesc cu desăvârșire din farmacia Institutului Oncologic București. Stocul este zero de mai bine de 10 zile iar medicii oncologi au sesizat acest lucru în scris conducerii unității.

Noul manager al institutului, dr. Bogdan Tănase, a declarat pentru Știrile TVR că 20 din cei 250 de pacienți care fac cure de chimioterapie au tratamentul întrerupt, dar spune că 10-12 de zile întârziere nu influențează prognosticul. El a explicat că problema întreruperilor este cauzată de lipsa unor acorduri cadru pentru achiziția de medicamente și materiale sanitare, lucru care întârzie achiziția. Acesta situația a mai fost întâlnită și în trecut.

Managerul spune ca a semnalat această situație de mai bine de două luni fostului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, dar nu a primit niciun răspuns oficial, iar verbal a fost informat că va fi trimis Corpul de control.

Și reprezentanții pacienților au semnalat această situație fostei conduceri a Ministerului Sănătății. Președintele Asociației Federațiilor bolnavilor de cancer, Cezar Irimia, a povestit că a fost contactat de o mamă a șase copii care de o lună a fost amânată la chimioterapie. Ea este bolnavă de cancer și este disperată că vor rămâne fără mamă copiii ei.

Criza citostaticelor de la IOB a ajuns pe agenda noului ministru al Sănătăţii chiar la debutul mandatului.

Între timp, Institutul Oncologic a primit medicamente cu împrumut de la alte spitale.

Ministrul Sănătății a cerut  un raport privind situația aprovizionării cu medicamente citostatice în cadrul institutului

Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății a solicitat astăzi conducerii Institutului Oncologic “Prof. dr. Alexandru Trestioreanu”  București (IOB) și reprezentanților direcțiilor de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății un raport privind situația aprovizionării cu medicamente citostatice în cadrul institutului.
Conform datelor furnizate de către cei responsabili,  în prezent, în cadrul unității sanitare, există discontinuități de aprovizionare pentru 16 medicamente citostatice și alte 3 medicamente adjuvante necesare efectuării tratamentului pacienţilor care suferă de cancer.
Această situație a apărut din cauza unei defectuoase organizări a procedurilor de achiziții centralizate pentru medicamentele utilizate frecvent, care au consumul cel mai mare și pentru care nu au fost încheiate acorduri-cadru.
Echipa de conducere a IOB a luat deja măsuri pentru asigurarea tratamentului necesar pacienților și a informat Ministerul Sănătății că astăzi a fost finalizată, în regim de urgență, o procedură de negociere pentru medicația lipsă. Începând de săptămâna viitoare produsele vor fi disponibile.
“Am solicitat echipei de conducere a institutului să demareze o verificare internă a modului în care au fost organizate procedurile de achiziție. Le-am cerut să demareze urgent procedurile legale pentru încheierea acordurilor cadru, astfel încât aceste situații să nu mai apară în viitor și pacienții să beneficieze, la timp, de medicația necesară pentru asigurarea tratamentului, conform protocoalelor teraputice”, a declarat Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății.
Ministerul Sănătății precizează că, în prezent, nu s-au semnalat alte situații de discontinuitate privind aprovizionarea cu medicamente oncologice în unitățile sanitare din țară.
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă