Criza de medicamente, explicată de producători: Gripa a venit cu o lună mai devreme, iar China a restricționat livrările de materii prime către alte țări, din cauza cazurilor proprii de Covid
10 Ianuarie 2023, 15:22 (actualizat 10 Ianuarie 2023, 16:40)
(actualizat 10 Ianuarie 2023, 16:40) | Știrile TVR

Nu avem o criză de Paracetamol și Ibuprofen în România. Concluzia este a a ministrului Sănătăţii, după întâlnirea cu producătorii de medicamente. Iată ce au spus şi aceştia, legat de criza de pe piață:

Simona Cocoș, președinta Asociației Producătorilor de Medicamente Generice: A fost în primul rând creșterea consumului, pentru că a venit acest sezon de gripă mai devreme decât de obicei. De obicei apare în luna ianuarie, acum problemele au apărut din decembrie, deci a crescut foarte mult cantitatea cerută. A fost și perioada cu Sărbători, când unele companii au avut o pauză și în producție, și în livrări. Și mai sunt și probleme legate de livrările de materii prime din China, China are cazuri multe de Covid și a restricționat livrările de materii prime către alte țări. Însă situația se normalizează. Prețurile din România sunt cele mai mici și există producători care preferă să distribuie medicamentele în țări unde prețurile sunt mult mai mari.