Criză de medicamente în farmacii, pe fondul creșterii numărului de îmbolnăviri de sezon. Următoarea raportare de cazuri a INSP va stabili dacă se confirmă epidemia de gripă

4 ianuarie 2023, 20:13

Sunt aproape două luni de când mai multe medicamente lipsesc din farmaciile din România. Unele antitermice şi antiinflamatorii, dar chiar şi antivirale pentru tratamentul gripelor se găsesc greu. Cererea şi consumul ridicate determinate de numărul de cazuri de infecții respiratorii, probleme la fabricație, dar şi lipsa materiilor prime pentru ambalaje, dar şi a unor substanţe active ori creşterea preţurilor utilităţilor au dus la aceste probleme. Sunt medicamente la care creşterea consumului a fost de 57%, arată Ministerul Sănătăţii. Probleme sunt la produsele anumitor companii, iar ministerul a făcut publice liste cu medicamente ce au aceeaşi substanţă de bază, pentru ca bolnavii să caute şi alte produse.

Citește și Ministrul Alexandru Rafila anunță că săptămâna viitoare vor intra din nou pe piață medicamente care conțin Ibuprofen, Paracetamol și Oseltamivir (Tamiflu)

ALEXANDRU RAFILA, ministrul Sănătății: Am verificat să existe cel puţin la nivelul depozitelor, deja mâine şi poimâine ne întâlnim cu producătorii şi distribuitorii, ca să putem asigura toate cantităţile necesare. Chiar avem confirmări legate de introducerea unor noi cantităţi pe piaţă din partea unor producători, încât săptămâna viitoare să existe o aprovizionare normală cu aceste produse în farmacii.

La finalul anului trecut a fost propusă suspendarea pentru o anumită perioadă a exporturilor unor antibiotice, antitermice şi antiinflamatorii, iar decizia finală depinde şi de un răspuns din partea Comisiei Europene. Unul dintre medicamentele care lipseşte este cel recomandat de medici în cazul celor diagnosticaţi cu gripă. Dar şi aici există pe piaţă alte produse cu aceeaşi substanţă activă: Oseltamivirul.

FLORINA BONIFATE, Colegiul Farmaciştilor: Produsul s-a găsit din ce în ce mai greu, pentru că s-au epuizat stocurile în depozite, nu au putut fi reaprovizionate, mai ales cu sfârşitul de an, dar nicio problemă, există generice. Rugămintea ar fi ca medicul, în momentul în care prescrie Oseltamivir, să prescrie şi pe denumire comună internaţională, nu doar pe denumire comercială.

ADRIAN MARINESCU, director medical, Institutul Matei Balș: Ar trebui să fie administrat în primul rând pentru cei care au factori de risc, adică pentru persoanele vulnerabile, mă refer la cei cu o vârstă avansată, peste 65 de ani, cei care au boli cronice, persoanele supraponderale. Ideal ar fi să poată lua toată populaţia atunci când face gripă, dar când trebuie să fac o prioritizare, m-aş gândi întâi la ei.

Ultima raportare a Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) arată că, în ultima săptămână analizată, numărul de cazuri este cu 120% mai mare faţă de media cazurilor din cinci sezoane gripale de dinainte de pandemie. Dacă în România este sau nu epidemie de gripă, vor arăta datele ce urmează să fie furnizate de INSP în cursul zilei de joi.

ALEXANDRU RAFILA, ministrul Sănătății: Este vorba de confirmarea unei situații epidemice. Epidemia nu se declanșează, ea există din cauza creșterii numărului de cazuri care trebuie să crească 3 săptămâni consecutiv, cu minim 20%, și a unei rate de confirmare a infecției cu virus gripal care trebuie să depășească 10% din probele care sunt testate.

Asta înseamnă că în spitalele din România vor fi luate mai multe măsuri, printre care şi reducerea sau restricţionarea vizitelor aparţinătorilor, utilizarea echipamentelor de protecţie de către angajaţii spitalelor, screeningul personalului. Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi va interzice vizitele rudelor pacienţilor începând cu 6 ianuarie.

FLORIN ROŞU, manager, Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi: Am luat această decizie pentru a evita răspândirea afecţiunilor virale care au un grad mare de contagiozitate. Această măsură temporară se aplică pe fondul de risc epidemiologic determinat de creşterea accelerată a numărului de cazuri cu infecţii de căi respiratorii.

Recomandările medicilor sunt ca la primele simptome să se adreseze medicilor de familie şi doar cei care au boli asociate sau simptome accentuate – febră foarte mare, peste 39, tuse care nu cedează la medicația obișnuită – să solicite ajutor de la specialiștii din camerele de gardă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite