Criză de oxigen la spitalele COVID din ţară. Raed Arafat recomandă să se folosească o concentraţie mai mică în caz de nevoie
31 Octombrie 2021, 17:14 (actualizat 31 Octombrie 2021, 18:32)
(actualizat 31 Octombrie 2021, 18:32) | Știrile TVR

Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi a fost la un pas de a rămâne fără oxigen medicinal pentru bolnavii internaţi cu Covid. Distribuitorii fac cu greu faţă cererii tot mai mari care vine din partea spitalelor din ţară care tratează pacienţii care au nevoie de ajutor pentru a putea respira. Este o criză de oxigen, recunoaşte şi şeful DSU Raed Arafat, care a recomandat spitalelor sa folosească oxigen de o concentraţie mai mică în caz de nevoie.

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, unde sunt internaţi aproape 200 de pacienţi infectaţi cu coronavirus, anunţa de la prima oră că stocul de oxigen era pe terminate.

Florin Roşu, managerul spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi: Mai avem stocuri de oxigen pentru cinci ore. Ulterior, vom fi nevoiţi să folosim oxigen tehnic astfel încât pacienţii noştri să poată beneficia de acest tratament.

Spitalul de Pneumologie din Iaşi a fost deseori în situaţia de a nu ştii dacă primeşte suficient oxigen pentru pacienţii din secţii.

Radu Crişan, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie din Iaşi: Stăm cu această grijă. De fiecare dată mie îmi tremură inima de câte ori aud că furnizorul nu ne-a livrat suficiente butelii, încep să număr buteliile de la celelalte secţii.

Într-un document oficial, remis de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, spitalele sunt autorizate să folosească în situaţii de criză şi oxigen cu o concetraţie sub cea standard de 99%.

Raed Arafat: Există o criză, pentru că sunt doar două firme mari care livrează oxigen în ţară şi una mai mică. Toate au avut probleme în livrarea de oxigen din cauza cererii mari. Una dintre soluţii este folosirea oxigenului care se folosea până acum cinci ani fără nicio problemă, de o concentraţie mai mică: în loc să fie 99% este 93%. Este un oxigen care s-a folosit şi care se poate folosi.

Situaţia de urgenţă a fost rezolvată spre seară. Un furnizor din Galaţi a trimis 76 de tuburi de oxigen, iar de la Suceava ajung de urgenţă încă 50.

În Iaşi există două fabrici de oxigen, la maternitate şi la spitalul de oncologie, dar au capacitate redusă. Pot încărca un singur tub de oxigen pe oră.