Criza sanitară se agravează în Marea Britanie | Guvernul a decis să amâne cu cel puțin două săptămâni următoarea etapă de relaxare

1 august 2020, 13:58

Ar fi trebui să se redeschidă astăzi în Marea Britanie cazinouri, săli de bowling, să se reia organizarea nunților – desigur, cu limita de participare. Nimic din toate acestea. Datele statistice anulează orice relaxare: au fost în medie, în această săptămâna, 4.200 de cazuri noi pe zi.

”Ştiu că măsurile pe care le luăm vor fi o lovitură pentru mulţi oameni.Şi îmi pare sincer rău, dar pur şi simplu nu ne putem permite riscul”, spune Boris Johnson, premierul Marii Britanii.

În plus faţă de amânarea noii relaxări, obligaţia purtării măştii, valabilă în prezent pentru magazine, va fi extinsă începând din 8 august şi pentru alte locuri, inclusiv muzee, cinematografe sau lăcăşuri de cult.

Mai mult, în unele părți din nordul Angliei au fost impuse noi restricții: au fost interzise vizitele între rude și prieteni, chiar și în spațiile deschise din grădinile caselor. O măsură care vizează 4 milioane de persoane.

Ministrul Sănătății a explicat că decizie e aplicată după ce s-a constatat că oaspeții primiți acasă sunt responsabili pentru o mare parte a transmiterii virusului.

Cu aproape 46.000 de decese ale persoanelor testate pozitiv pentru noul coronavirus, Regatul Unit raportează până acum cel mai încărcat bilanţ al pandemiei de COVID din Europa.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă