Cultura în pandemie: Primul concert în interior al Filarmonicii Banatul din Timișoara a avut loc aseară, după jumătate de an de restricții

7 septembrie 2020, 07:20

A fost o atmosferă complet diferită la Filarmonica Banatul din Timişoara. Dacă înainte de pandemie holurile şi foaierul erau pline de oameni care mai schimbau câte o vorbă înainte de concert, acum, nimeni nu a avut voie să staţioneze în aceste zone.

Masca de protecție a fost obligatorie, iar la intrare, spectatorilor li s-a măsurat temperatura. Au fost create circuite speciale pentru evitarea aglomerației la intrare și la ieșire, iar organizatorii au anunțat din timp că nu va funcționa climatizarea.

În sală, câte un rând de scaune a rămas liber, iar între spectatori – câte două scaune neocupate, astfel că din 870 de locuri, acum mai pot fi ocupate în sala aproximativ 200.

Nimic, însă, nu le-a alungat oamenilor emoţia de a participa din nou la un concert al filarmonicii.

Din luna iunie, orchestra Filarmonicii a mai susținut concerte, dar în exterior, la grădina de vara.

Revenirea în interior, spun artiștii, este o încurajare în această perioada dificilă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite