Dan Vîlceanu: Inflaţia nu este la un nivel record şi nici nu e 5%; e o estimare a BNR

Dan Vîlceanu
Dan Vîlceanu
19 august 2021, 11:36

„Nu, inflaţia nu este la un nivel record şi nici nu e 5%. 5% e o estimare a Băncii Naţionale (…) Din punctul meu de vedere lucrul acesta trebuie discutat în primul rând cu titularul problemei care este Banca Naţională. Pe de altă parte, Guvernul României nu a mai luat măsuri care să genereze inflaţie anul acesta şi aici daţi-mi voie să vă aduc aminte faptul că nu am majorat venituri ale angajaţilor şi toate măsurile luate au fost în direcţia reducerii inflaţiei şi nicidecum a creşterii, dar să ştiţi că nu există creştere economică, în lume nu s-a inventat, fără să aibă şi un puseu inflaţionist”, a spus Vîlceanu, potrivit Agerpres.

Potrivit datelor publicate luna aceasta de Institutul Naţional de Statistică (INS), rata anuală a inflaţiei a urcat la 5% în luna iulie 2021, de la 3,9% în iunie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 7,64%, serviciile cu 2,74%, iar mărfurile alimentare cu 2,33%.

BNR a anunţat recent, că a majorat la 5,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi la 3,4% pentru sfârşitul anului viitor.

Premierul Florin Cîţu a participat, joi dimineaţă, la ceremonia de predare-primire a funcţiei de ministru al Finanţelor şi preluarea mandatului de către Dan Vîlceanu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite