Datele prezentate de Pfizer/BioNTech şi Moderna cu privire la vaccinurile anti-COVID-19 sunt „foarte solide”, anunță Agenția Europeană pentru Medicamente

Vaccin vaccinare
Vaccin vaccinare
10 decembrie 2020, 22:35

„Dispunem de un set de date cu privire la peste 30.000 de subiecţi care au fost monitorizaţi de-a lungul unor teste clinice. Astfel, avem la dispoziţie date foarte solide pe baza cărora să luăm o decizie, atât în ceea ce priveşte siguranţa, cât şi eficacitatea”, a declarat Emer Cooke în cadrul Comisiei de sănătate publică a Parlamentului European.

EMA urmează să finalizeze evaluarea datelor până pe 29 decembrie pentru vaccinul Pfizer/BioNTech, respectiv până pe 12 ianuarie, cel mai târziu, pentru vaccinul produs de Moderna.

„Însă, în acest moment, nu putem garanta că vom avea un rezultat pozitiv al evaluărilor. Trebuie să ne asigurăm că vom analiza aceste date în mod corect”, a adăugat ea.

Emer Cooke a mai spus că analiştii EMA verifică datele cu privire la o informaţie apărută miercuri în Marea Britanie, conform căreia două persoane au suferit reacţii anafilactice şi o a treia a suferit o posibilă reacţie alergică gravă după începerea campaniei de imunizare în masă cu vaccinul produs de Pfizer/BioNTech.

(sursa: Agerpres)

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite