Debut pentru tricolorii mici în preliminariile EURO 2021. Rădoi despre Coman: „Este unul dintre liderii acestei noi generaţii şi nu vor fi probleme”

10 septembrie 2019, 17:14

„Am încercat să creionam această selecţie şi pe baza relaţiilor dintre ei, am mizat că mulţi au fost colegi la loturile de juniori şi la echipele de club”, a spus selecţionerul naţionalei de tineret, Mirel Rădoi.

Aşteptările de la tineretul lui Rădoi sunt mari, dar selecţionerul încearcă să ridice presiunea de pe umerii jucătorilor înaintea debutului din preliminarii.

„Nu aş vrea să aduc în discuţie cu această generaţie performanţa pe care am realizat-o pentru că ar aduce presiune în plus. Vreau să îi protejez, presiunea rezultatelor trebuie să fie pe umerii staffului, iar jucătorii trebuie să aibă plăcerea de a juca”, a completat Mirel Rădoi.

“Trebuie să păstram ce am făcut bine în Italia şi să aplicăm pe viitor. Ne dorim să menţinem această linie şi să marcăm cât mai mult la fiecare meci”, a declarat mijlocaşul lui Brighton, Tudor Băluţă.

Erou cu Anglia la EURO şi dorit şi de Contra la naţionala mare, Florinel Coman e unul dintre „veteranii” lui Rădoi, iar selecţionerul s-a asigurat că problemele de la FCSB nu îl vor afecta la naţională.

„Este unul dintre liderii acestei noi generaţii şi nu vor fi probleme. Am avut discuţii cu el şi ştie ceea ce noi cerem de la el. Încercam să îi facem să uite ce se întâmplă la echipa de club şi să nu uite că reprezentăm o ţară întreagă”, a zis Rădoi.

Danemarca – România se dispută astăzi cu începere de la 19:30, la Aalborg, iar partida va fi arbitrată de o brigada din Israel condusă la centru de Erez Papir, ajutat la cele două tuşe de Sagy Metzamber şi Tom Adi. Al patrulea oficial va fi Liran Liany.

Din grupa a 8-a de calificare mai fac parte Finlanda, Ucraina, Irlanda de Nord şi Malta.

Lotul convocat de Mirel Rădoi pentru aceasta partidă:

Portari: Marian Aioani (Chindia Târgoviște), Ionuț Rus (Oltul Turris Turnu Măgurele); Cosmin Dur-Bozoancă (Universitatea Cluj)

Fundași: Andrei Rațiu (Villarreal/Spania), Andrei Chindriș (FC Botoșani), Ricardo Grigore (FC Dinamo), Alexandru Pașcanu (CFR Cluj), Constantin Dima (Astra Giurgiu), Radu Boboc (FC Viitorul), Mihai Velisar (Gaz Metan Mediaș);

Mijlocași: Tudor Băluță (Brighton/Anglia), Răzvan Oaidă (FCSB), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaș), Vlad Dragomir (Perugia/Italia), Nicolae Carnat (Sepsi OSK), Mihai Dobre (Bournemouth/Anglia), Mihai Neicuțescu (FC Dinamo), Florinel Coman (FCSB);

Atacanți: Adrian Petre (Esjberg/Danemarca), Denis Drăguș (Standard Liege/Belgia), George Ganea (FC Viitorul).

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

VIDEO. Un fotbalist a murit după ce a fost lovit de fulger pe teren