DECLARAȚIA SĂPTĂMÂNII Ursula von der Leyen, președintele CE: Cred că este de înţeles şi potrivit să avem această discuţie acum, despre cum am putea încuraja, să ne gândim despre vaccinarea obligatorie în Uniunea Europeană
04 Decembrie 2021, 12:41 (actualizat 04 Decembrie 2021, 12:47)
(actualizat 04 Decembrie 2021, 12:47) | Știrile TVR

Vaccinarea obligatorie anti-Covid, o idee care are mulți oponenți, e luată în calcul de șefa Comisiei Europene, după ce Austria a luat deja decizia de a impune obligativitatea imunizarii, iar Germania e pe punctul de a o implementa și ea. Ursula von der Leyen vorbește cu subiect și predicat despre necesitatea vaccinării în declarația săptămânii.

URSULA VON DER LEYEN, preşedintele Comisiei Europene: "O treime din populaţia Europei nu este vaccinată: asta înseamnă 150 de milioane de oameni. E mult. Nu oricine poate fi vaccinat, sunt copii foarte mici, de exemplu, sau persoane cu anumite boli, dar  vastă majoritate se poate vaccina. De aceea, cred că este de înţeles şi potrivit să avem această discuţie acum, despre cum am putea încuraja, să ne gândim despre vaccinarea obligatorie în Uniunea Europeană. Ideea trebuie discutată, are nevoie de o abordare potrivită, dar este o discuţie care trebuie să aibă loc".