Reacții după declarația istorică a Papei Francisc, care contrazice dogma oficială a Bisericii Catolice. Suveranul Pontif susține parteneriatele civile între persoanele de același sex

22 octombrie 2020, 21:29

Persoanele homosexuale au dreptul de a se afla într-o familie. Ele sunt copii ai lui Dumnezeu și au dreptul la familie. Nimeni nu ar trebui exclus sau făcut nefericit din cauza asta. Trebuie să cream o lege a parteneriatului civil. În acest fel, ei vor avea protecția legii. Eu m-am implicat în susținerea unor astfel de legi„, a declarat – Papa Francisc.

Afirmațiile Sfântului Părinte din documentarul „Francesco” sunt în contradicție cu poziția oficială a Vaticanului, dar și a predecesorilor săi.

În viziunea creştină, familia este formată dintr-un bărbat şi o femeie uniţi prin sfânta căsătorie şi care procreează. Acestea fiind clare, Papa a reafirmat demnitatea fiecărei fiinţe umane, deci şi a persoanelor homosexuale. Două persoane homosexuale care aleg să trăiască împreună au dreptul să fie protejate de lege ca un cuplu şi să le fie respectate drepturile fundamentale.

Cuvintele Papei sunt un pas important spre schimbare socială şi acces la drepturi.

Reprezentanții Bisericii Catolice din România spun că afirmațiile Sfântului Părinte țin strict de grija pastorală pe care Suveranul Pontif o are față de toți creștinii.

Nu de aceeași părere sunt, însă, membrii comunității LGBT.

Florin Buhuceanu, Asociația Accept: „Papa își afirmă public o poziție. E greu de crezut că Vaticanul va avea o poziție diametral opusă. Pe de o parte. Pe de altă parte e o încercare evidentă în ultimul deceniu a bisericilor creștine de a acomoda realitatea acestor persoane LGBT care sunt parte din Biserică.”

Teologii ortodocși spun că declarația Sfântului Părinte nu reprezintă poziția oficială a Vaticanului.

Luigi Bambulea, teolog, cercetător științific: „Nu reprezintă punctul de vedere oficial al Bisericii Catolice, ceea ce nu înseamnă că nu este cu totul sensibilă. Ea trebuie contextualizată și, pentru a o contextualiza, aș vrea să vă amintesc, în primul rând, că Suveranul Pontif a mai făcut afirmații similare în urmă cu niște ani. El este cel căruia îi atribuim celebra întrebare: „Cine sunt eu să judec?”

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române: „Poziția Bisericii Ortodoxe Române și a bisericilor ortodoxe în general despre parteneriatul civil, un surogat al căsătoriei, este bine cunoscută.”

Biograful Papei nu e surprins de comentariile din documentar. A declarat pentru BBC că acestea reprezintă unul dintre cele mai clare limbaje folosite de Suveranul Pontif de la alegerea sa în 2013. În documentarul biografic care îi poartă numele, Sfântul Părinte atrage atenția și asupra gravei crize politice, economice și sociale pe care o traversează umanitatea.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite