Cheile Turzii se întind pe o suprafaţă de 170 de hectare, au o lungime de aproape doi kilometri şi au o diferenţă de nivel de aproape 350 de metri. Cel mai înalt perete se numeşte Peretele Uriaş şi are o înălţime de aproape 200 de metri.

În Cheile Turzii regăsim 60 de pesteri, arcade și firide, însă doar opt dintre acestea au dimensiuni mai mari, între 20 și 120 de metri. Fauna numără 67 de specii, de la păsări, la nevertebrate sau mamifere.
Pe turiști îi înconjoară peste o mie de specii de flori și plante. Pentru începători sau avansați în alpinism și cățărare există un traseu turistic mai accesibil, defileul format de-a lungul Văii Hașdate, dar și spectaculosul traseu Circuitul Crestelor care se întinde pe 7 kilometri și se poate parcurge în 4-6 ore.
Pentru ca drumeţia să fie mai uşoară au fost amenajate, de-a lungul timpului, poteci de piatră, dar şi punţi de traversare.
Turiștii vizitează Cheile Turzii cu ajutorul a patru poduri de lemn. Acestea au fost create pentru ca ei să poată să treacă de la est la vest prin defileul creat de râul Hășdate.
Cheile Turzii se află în partea de est a Munţilor Apuseni, iar în urmă cu 79 de ani au fost declarate Rezervaţie Naturală. Peste 50.000 de turişti parcurg în fiecare an aici.