Detaliile confruntărilor dintre Armenia și Azerbaidjan. Comunitatea internațională, atentă la ce se întâmplă în regiune. Reacții diplomatice
Cel puţin 49 de soldaţi armeni şi-au pierdut viaţa în luptele de la frontiera dintre Armenia şi Azerbaidjan. Potrivit analiştilor politici, este o reluare a vechiului conflict dintre cele două republici foste sovietice din Caucaz. Liderii celor două state se acuză reciproc de reizbucnirea războiului, în timp ce reprezentanţi ai comunităţii internaţionale au făcut apel la încetarea focului.
Confruntări de amploare la graniţa dintre Armenia şi Azerbaidjan. Zeci de victime. Un acord de încetare a ostilităţilor, încălcat după câteva minute
Ostilitățile dintre Armenia și Azerbaidjan s-au reluat în apropierea a 3 localități de la frontiera dintre cele două state.
Potrivit oficialilor de la Erevan, localitățile Jermuk, Goris şi Kapan au fost bombardate de armata azeră în primele ore ale dimineții de marți.
Ministerul Apărării de la Erevan a precizat că a ripostat față de ceea ce a numit a fi "o provocare la scară largă".
Nikol Pashinyan, premierul Armeniei: "Până în prezent, avem 49 de militari ucişi în luptă, date confirmate de către Ministerul Apărării. Dar trebuie să recunosc, din păcate, că aceste date nu sunt cele finale".
Statele Unite și Rusia au cerut imediat încetarea focului.
Rusia a susținut Armenia în recentul conflict cu Azerbaidjanul, însă a vândut armament și Azerbaidjanului, în războiul de acum 2 ani.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului: "Desigur, preşedintele (n.red. Vladimir Putin) face eforturi pentru a contribui la de-escaladarea tensiunilor de la frontieră (n. red. dintre Azerbaidjan şi Armenia). Aceste eforturi continuă".
Un acord de încetare a focului a fost încheiat marți dimineață, dar a durat mai puțin de o oră.
Analiștii militari se tem că actualul conflict s-ar putea extinde, ceea ce ar obliga Rusia să își concentreze atenția și spre această regiune.
Oficialii de la Baku susțin că Armenia a atacat Azerbaidjanul.
Turcia, un aliat al guvernului de la Baku, a intervenit în dispută și a acuzat Armenia de provocări care au dus la conflictul de la frontieră.
Mevlut Cavusoglu, ministrul turc de Externe: "A apărut o ocazie pentru menţinerea păcii şi stabilităţii. De fapt, spunem că fiecare criză vine cu o ocazie. Dar, în loc să alegem această opţiune, Armenia provoacă în mod constant (n.red. Azerbaidjanul). Noaptea trecută, ei s-au implicat în provocări la frontieră, iar Azerbaidjanul a dat replica necesară. Ar trebui să înveţe lecţia".
La rândul său, preşedintele Consiliului European a vorbit la telefon cu premierul Armeniei și a spus că Uniunea Europeană este gata să depună eforturi pentru a rezolva situația.