Sârbul Novak Djokovic, locul 2 ATP, şi elveţianul Roger Federer, cu o poziţie mai jos în ierarhia tenisului masculin, vor fi adversari în grupa Bjorn Bjorg a Turneului Campionilor, ce avea loc între 10 şi 17 noiembrie la Londra cu participarea celor mai buni opt jucători ai sezonului, a decis tragerea la sorţi efectuată marţi, relatează Agerpres.
Cum arată grupele Turneului Campionilor
Grupa Bjorn Bjorg
Novak Djokovic (2 ATP)
Roger Federer (3 ATP)
Dominic Thiem (5 ATP)
Matteo Berrettini (8 ATP)
Grupa Andre Agassi
Rafael Nadal (1 ATP)
Daniil Medvedev (4ATP)
Stefanos Tsitsipas (6 ATP)
Alexander Zverev (7 ATP)
Zverev este deţinătorul titlului, după victoria sa de anul trecut împotriva lui Djokovic. Federer a câştigat de cele mai multe ori Turneul Campionilor, având şase victorii, şi este urmat de aproape de Djokovic, cu cinci succese.
Acest turneu lipseşte în continuare din palmaresul lui Nadal, care în weekend s-a retras de la turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, înaintea semifinalei cu canadianul Denis Shapovalov, acuzând dureri la muşchii abdominali. Marţi, spaniolul s-a arătat încrezător în legătură cu participarea sa la Londra, unde va încerca să-şi apere fotoliul de lider mondial, ameninţat de Djokovic.
Primii doi clasaţi din fiecare grupă se vor califica în semifinală. Turneul este dotat cu premii totale de 9 milioane de dolari.