Doamna Basarabia Russu, fiica unei basarabence refugiate, trăiește de o viață într-un sat din Covasna

De fiecare dată când trupele sovietice au trecut Nistrul, în 1940 şi mai ales în 1944, mulţi români au decis să își părăsească gospodării, rude și prieteni de teama deportărilor. Şi-au găsit refugiu în diferite zone ale României.

În vara lui 1944, Evdochia Popa a lăsat totul în satul său de lângă Cetatea Albă și s-a refugiat în județul Trei Scaune, actual Covasna. S-a oprit la Sita Buzăului, acolo unde soțul său, Grigore, primise deja o repartiție ca învățător. În luna septembrie, basarabeanca a născut o fetiță, pe care a decis să o numească Basarabia.

Evdochia Popa i-a pus fetiței și prenumele de Florentina, după fiica unei învățătoare din sat, însă toată viața i-a spus Bia, un diminutiv al numelui pe care nu voia să îl uite. În perioada comunistă, în acte, în loc de Basarabia era trecută doar inițiala acestui nume. Consătenii și chiar Florentina au aflat târziu de unde vine apelativul Bia.

Unii nu știu nici azi de numele special al doamnei Russu.

Basarabia s-a căsătorit cu fiul preotului care a botezat-o. Timp de peste 50 de ani a fost învțătoare la țcolile din comuna Sita Buzăului. Mama ei a reușit să-și revadă de câteva ori locul natal, chiar și înainte de 1989.

Localitatea Satu Nou de lângă Cetatea Alba face acum parte din Ucraina. În vizitele ei, a descoperit că oamenii de acolo s-au schimbat.

Doamna Basarabia nu a reușit să meargă niciodată în satul în care s-a născut mama ei. Însă mulți oameni din acea zona s-au refugiat în 1944, în Banat.

Pe aceștia i-a vizitat în mai multe rânduri și spune că de fiecare dată, întâlnirile cu ei i-au dat o energie aparte, facând-o să se simtă mândră de originea ei. Basarabeană.