Doar 15 pacienți infectați cu coronavirus mai sunt internați la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara. Unitatea va trata de săptămâna aceasta și alți pacienți

3 iunie 2020, 07:37

Medicii de aici au început să preia pacienții infectați cu noul coronavirus încă de la începutul pandemiei, iar pentru o perioadă destul de lungă a fost singura unitate care trata aceste cazuri în tot vestul țării.

Au fost tratate până acum peste 500 de persoane și niciun angajat nu s-a infectat în aceste luni datorită măsurilor luate în privința circuitelor medicale.

Pentru că acum mai sunt internați doar 15 pacienți infectați cu COVID-19, conducerea spitalului a solicitat DSP reluarea treptată a activității normale.

Un prim pas în acest sens se va face mâine. Mai exact, se va deschide secția de Pneumologie la jumătatea capacității – doar 70 de paturi din cele 140 vor fi disponibile.

De asemenea, laboratorul de radiologie va avea program în intervalul orar 08.00-12.00, totul cu respectarea circuitelor instituite.

Prin urmare, începând de săptămâna aceasta, spitalul va trata atât pacienți infectați cu noul coronavirus, cât și pacienți cu alte patologii. Bineînțeles, vor fi împărțiți în pavilioane diferite și se vor respecta cu strictețe toate măsurile, astfel încât să nu existe riscul contaminării.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite