Doar 6 din cei 3500 de vrânceni infectați cu coronavirus au donat plasmă. Singurul aparat de plasmafereză din Focșani a fost luat înapoi de firma care l-a donat

20 noiembrie 2020, 11:05

Aproape 3500 de vrânceni care au fost infectaţi cu noul coronavirus au fost declarați vindecați până acum, dar dintre aceștia doar 6 au donat plasmă convalescentă.

Aceasta este considerată un tratament eficient în cazul pacienților cu forme grave ale bolii. O firmă de echipamente necesare recoltării a donat centrelor de transfuzii sanguine din țară 20 de echipamente de plasmafereză. Aparatul de la Focşani a ajuns în Bucureşti.

La Focşani, în 4 luni s-au făcut doar 3 recoltări de plasmă hiperimună, deși în contractul încheiat cu centrul de trasnfuzii era prevăzut să se facă un minimum de 65 de recoltări lunar. Pentru că termenii nu au fost păstraţi, echipamentul a fost luat de la spital. Reprezentanții centrului de tranfuzii Focşani au justificat nerealizarea procedurilor de extragere a plasmei de la pacienții care au avut COVID-19 prin faptul că aceștia nu s-au arătat interesați să doneze. Însă, reprezentantul firmei de echipamente medicale spune că este vorba de dezinteres.

Centrul va face însă demersuri să primească un alt aparat de plasmafereză, în cazul în care vor apărea solicitări.

Firma care a donat până acum 20 de aparate de plasmafereză va mai dona încă 5 astfel de echipamente în câteva zile. Dintre acestea, două vor ajunge în Buzău și Argeș, care vor primi un al doilea aparat. În cele două județe, numărul donatorilor este foarte mare, iar un singur echipament nu face față.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite