DOCUMENTAR. Iulie, luna lui „cuptor”, este dedicată reformatorului vechiului calendar roman, Iulius Cezar, din al cărui nume derivă şi denumirea sa

Luna iulie
Luna iulie
1 iulie 2020, 08:44

A cincea în calendarul roman (care avea doar zece luni) şi a şaptea în calendarele iulian şi gregorian, luna iulie este dedicată reformatorului vechiului calendar roman, Iulius Cezar, din al cărui nume derivă şi denumirea sa.

Iulie (lat. julius) a fost numită iniţial ”quintilis” de la cuvântul ”quintus” (al cincilea), fiind a cincea lună în vechiul calendar roman. Denumirile şi simbolurile lunilor s-au deformat în timp, unele chiar la intervenţia bisericii.

Luna iulie are 31 de zile, ziua având 14 ore, iar noaptea fiind de 10 ore.

Soarele şi Luna

La începutul lunii, Soarele răsare la ora 5 h 35 m şi apune la ora 21 h 04 m, iar la sfârşitul lunii răsare la ora 6 h 02 m şi apune la ora 20 h 42 m.

La 23 iulie, longitudinea astronomică a Soarelui este de 120 grade, el intrând în semnul zodiacal Leul, potrivit www.eastrolog.ro.

În 2020, în iulie se produce a treia eclipsă de Lună, care va fi prin penumbră şi va putea fi observată de pe cele două continente americane, din sud-vestul Europei şi din Africa, potrivit eclipse.gsfc.nasa.gov. Ultima eclipsă de Lună din acest an, tot prin penumbră, se va produce pe 20 noiembrie 2020.

Fazele Lunii: la 05 iulie – Lună Plină la 07 h 48 m; la 13 iulie – Luna la Ultimul Pătrar la 02 h 36 m; la 20 iulie – Lună Nouă la 20 h 30 m; la 27 iulie – Luna la Primul Pătrar la 15 h 36 m, potrivit www.astro-urseanu.ro.

Luna iulie în tradiţia populară

Calendarul popular cuprinde mai multe sărbători şi obiceiuri dedicate secerişului şi forţelor potrivnice omului: Cosmandinul, Ana-Foca, Pricopul, Panteliile, Ciurica, Circovii de Vară, Marina, Sântilie, Ilie-Pălie, Foca, Opârlia, Sf. Ana, Pantelimon, Pintilie Călătorul, potrivit etnologului Ion Ghinoiu, în volumul ”Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român” (2000).

Cele patru săptămâni din componenţa lunii iulie se numesc în tradiţia noastră populară: „Săptămâna secerişului”, „Săptămâna Panteliilor”, „Săptămâna lui Sântilie” şi „Săptămâna Verii”.

Prima săptămână, cea a secerişului, este dedicată muncilor agricole – seceratul grâului – şi este, prin tradiţie, o săptămână în care se munceşte de la răsăritul până la asfinţitul soarelui.

Cea de-a doua săptămână este dedicată „Panteliilor”, aprigele surori ale Sfântului Ilie, potrivit www.artatraditionala.ro, dar manifestări dedicate acestora au loc până pe 27 iulie. Târgul de Fete de pe Muntele Găina, cea mai vestită sărbătoare tradiţională, care aparţine calendarului agrar, se desfăşoară în acest an la sfârşitul celei de-a treia săptămâni a lunii iulie. În zilele noastre, sărbătoarea a devenit o manifestare etno-culturală, cu cântece din folclorul românesc interpretate de artişti consacraţi, cu parada portului popular, artificii, foc de tabără şi un târg de obiecte populare tradiţionale.

Săptămâna a treia îl are în centru pe Sfântul Ilie, zeul focului şi al Soarelui, cel care leagă şi dezleagă ploile, tună, fulgeră şi trăsneşte duhurile rele ascunse pe pământ, plesnindu-le cu biciul lui de foc, oriunde s-ar ascunde – în vârful arborilor, sub streaşina casei sau în turla bisericii. El este atestat, prin numeroase tradiţii, la românii de pretutindeni, în special în mediile pastorale.

Cea de-a patra săptămână este dedicată verii – anotimpul cel mai călduros al anului. Calendarul popular al lunii iulie se încheie cu sărbătoarea Ursul Mare pe 31 iulie, aceasta fiind denumirea populară a constelaţiei Ursa Mare. Cele patru stele aşezate în trapez alcătuiesc corpul, iar stelele în linie dreaptă formează gâtul şi capul ursului. Pe timp de vară, Ursul Mare indică miezul nopţii.

 

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite