Doi irakieni au fost puşi sub acuzare în Polonia pentru finanţarea organizaţiei teroriste Stat Islamic. Riscă 12 ani de închisoare

Irakieni au fost puşi sub acuzare în Polonia
Irakieni au fost puşi sub acuzare în Polonia
28 decembrie 2020, 16:21

Cei doi irakieni, tată şi fiu, arestaţi în iunie, au fost acuzaţi că au transferat în 2016 fonduri prin sistemul bancar informal Nawala „pentru acţiuni militare desfăşurate în Orientul Mijlociu”, potrivit unui comunicat al Agenţiei de Securitate Internă (ABW).

Actul de acuzaţie a fost transmis tribunalului pe 14 decembrie, iar cei doi bărbaţi riscă până la 12 ani de închisoare.

Potrivit agenţiei, banii provenind de la familii ale unor membri ai grupării SI ce locuiau în alte ţări ale Europei erau transferaţi prin Western Union în Polonia, înainte de a fi trimişi în Irak.

Unul dintre destinatarii acestor fonduri, convertit la islam în 2011, s-a raliat SI în Siria, înainte de a fi ucis în 2016 în Irak. Soţia lui a fost condamnată în Germania pentru activităţi teroriste, potrivit Parchetului, citat de agenţia PAP.

(sursa: Agerpres)

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite