Două instituții publice din Voluntari au cumpărat de 30 de mii de euro medalioane anti Covid pentru angajați. Specialiștii în sănătate publică sunt indignați

19 octombrie 2021, 20:47

Firma care le vinde susține că medalioanele anti Covid creează o aură până la 1,3 metri în jurul celui care le poartă la gât și îi apară de temutul virus.

Serviciul de transport public din Voluntari a cumpărat aproape 1000 de astfel de medalioane importate din Coreea. Pentru toți șoferii lor. Conducerea spune că amuletele sunt foarte bune pentru cei care lucrează în spații închise și se folosesc și în Spania sau Bulgaria.

Șoferii sunt încântați și chiar cred că vor fi apărați de boală.

Locuitorii din Voluntari au păreri împărțite. Unii vor să primească și ei astfel de amulete, alții cred că banii puteau fi cheltuiți mai cu folos. Mai ales că achiziția a costat 30.000 de euro.

Specialiștii în sănătate publică sunt indignați: produsul nu doar că nu este autorizat dar nici nu are cum să protejeze împotriva vreunui virus, mai ales unuia atât de periculos, precum cel care provoacă atâtea decese.

Un astfel de medalion costă 140 -150 de lei. Achiziția a fost făcută de o firmă controlată de un afacerist anchetat de DIICOT pentru evaziune fiscală.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite