Dr. Alexandru Rafila: „Zonele turistice sunt surse posibile pentru răspândirea infecției”

Alexandru Rafila
Alexandru Rafila
2 iulie 2020, 07:10

„În general zonele turistice sunt niște surse posibile pentru răspândirea infecției, mai ales dacă se desfășoară un turism mai puțin organizat. Acolo era ceva mai puțin organizat. Nu erau zone de alimentație publică, hoteluri, era pur și simplu o foarte mare aglomerație în aer liber”, a atras atenția Alexandru Rafila la Digi24, citat de Mediafax.

„Noi spunem că masca se folosește în spații închise sau în mijloace de transport. Dacă în aer liber este o foarte mare aglomerație, iar acea distanță minimă de un metru și jumătate în mod evident nu este respectată, atunci și spațiul acesta liber devine propice pentru transmiterea bolii. Cred că nu erau foarte multe persoane într-o astfel de situație – care ar fi utilizat masca”, a subliniat medicul.

Conform lui Rafila, o atitudine mai fermă din partea autorităților, care să împiedice aglomerațiile mari de oameni se poate lua.

„Adică, noi am stabilit un număr de persoane care pot să stea împreună, iar dacă discutăm de 5, 6 persoane, iar acolo sunt 600. Vă dați seama că s-ar putea încerca convingerea oamenilor, că nu trebuie să intrăm în zona măsurilor coercitive. Dacă avem suficientă abilitate, cred că există posibilitatea să îi convingem pe oameni să se depărteze și să evite aglomerația excesivă”, a completat Rafila.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă