Elevii dintr-un sat buzoian nu știu unde să meargă la școală. Primarul a vrut comasarea a două unități gimnaziale, ministerul a aprobat, dar nu și Consiliul local

16 septembrie 2020, 20:40

De trei zile, elevii de gimnaziu de la școala din satul Lunca sunt ținuți acasă de părinți. Aceștia nu vor să-i ducă la școala din centrul comunei C.A. Rosetti, nemulțumiți de decizia de comasare.

Situația conflictuală a fost generată de o propunere de anul trecut a primarului de comasare a școlilor, care a ajuns la Ministerul Educației înainte de a primi votul Consiliului local.

Ministerul a aprobat-o, iar consiliul i-a dat ulterior vot negativ. Prea târziu. Inspectoratul școlar a pus în aplicare decizia ministerului. Neavând susținerea Consiliului local, reprezentanții Primăriei au făcut o nouă adresă la inspectorat, pentru a anula decizia de comasare a școlilor.

Reprezentantul Inspectoratului spune că o problemă este transportul elevilor, care nu s-a făcut din cauza Primăriei.

Primarul comunei a fost audiat de polițiști și riscă să fie urmărit penal pentru că a îngrădit dreptul elevilor la educație.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite