Elevii vor consultări despre tezele și olimpiadele școlare

Examen
Examen
3 noiembrie 2020, 15:30

Elevii se consultă între ei în ceea ce privește organizarea tezelor și a olimpiadelor școlare. Prin intermediul unui comunicat de presă, Consiliul Național al Elevilor anunță că „în urma incertitudinii create în spațiul public referitoare la susținerea lucrărilor semestriale, generate în urma unor declarații ale reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării, organizația lansează o consultare adresată tuturor elevilor, pentru a afla atât opinia acestora cu privire la modalitatea de susținere a tezelor, cât și părerea despre decizia de suspendare a tuturor olimpiadelor școlare”.

Poziția elevilor, a apărut după ce în cadrul unei conferințe de presă, secretarul de stat Luminița Barcari a afirmat faptul că la Ministerul Educației și Cercetării se discută mai multe variante pentru desfășurarea tezelor semestriale, printre care se numără și înlocuirea tezei cu o evaluare sumativă, ce nu va mai reprezenta 25% din media la respectiva disciplină, ci va fi notată precum orice altă lucrare scrisă.

Deși mai sunt doar câteva săptămâni până la data la care elevii ar fi trebui să înceapă să susțină tezele, încă nu este clar nu se vor desfășura acestea, ținând cont, mai ales, de faptul că peste un milion de elevi învață, în acest moment, în mediul online.

„După luni în care deciziile Ministerului Educației și Cercetării au fost comunicate cu întârziere, provocând incertitudine în rândul tuturor actorilor educaționali, este imperios ca, mai departe, opinia elevilor să fie cu adevărat ascultată, găsindu-se, totodată, mecanismele necesare pentru ca actul instructiv-educativ să continue în condiții de siguranță”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.

În plus, secretarul de stat a anunțat faptul că, anul acesta, competițiile școlare și extrașcolare vor fi suspendate din cauza imposibilității organizării acestora fără a crea o discriminare între elevi, dat fiind numărul mare al concursurilor și al participanților.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite