Emmanuel Macron a vizitat case tradiționale și a primit cadouri de la meșteșugari, la Muzeul Satului

24 august 2017, 23:22

Chiar dacă au avut o zi încărcată, iar programul a fost decalat, cele două cupluri prezidenţiale s-au relaxat complet atunci când au ajuns la Muzeul Satului.

Iată dialogul președintelui francez cu ziariștii, la final:

-Am fost cu preşedintele şi cu soţia mea în această zonă tradiţională, foarte frumoasă. Mi-a făcut mare plăcere, pentru că în primul rând ne înţelegem astfel mai bine unul pe altul, ne înţelegem tradiţiile, dar în acelaşi timp ne afirmăm puterea legăturilor.

– Cum consideraţi specificul românesc descoperit aici?

– Magnific. Este superb să-l descoperi pentru că noi nu avem aceleaşi tradiţii. Este foarte frumos aici.

– Şi artiştii?

– Interpreţii, dansatorii fac parte din patrimoniul cultural şi tradiţional al ţării dvs. Pentru noi a fost o plăcere să-i descoperim, o plăcere şi discuţia pe care am avut-o cu preşedintele.

– Veţi reveni în România?

– Voi reveni în 2018. Bineînţeles. Voi reveni pentru un proiect cultural pe care îl am împreună cu preşedintele.

Aproape o oră s-au plimbat cei patru pe aleile Muzeului şI au admirat meşteşugarii români. De la unul dintre ei au primit câte o pereche de opinci.

ALEXANDRU ILINCA, meşteşugar: „Dinainte mă orientasem la mărime. Domnul Iohannis are cam 44 spre 45, domnul Macron cam 43, aşa, şi la doamne dacă e puţin mai mare se leagă şi dă bine. Şi le-am spus că opinca face picioru frumos şi le scapă de varice”.

Foarte relaxaţi, Emmanuel şi Brigitte Macron au încercat să afle câte puţin din secretele meşteşugarilor.

Preşedintele Franţei nu a putut pleca din ţara noastră fără să înveţe câteva cuvinte în limba română: „Bună ziua!”

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Armata cumpără cele mai scumpe elicoptere din istoria sa

Carnea de pui din Ucraina a devenit sperietoarea crescătorilor europeni