Energia se scumpește accelerat, Guvernul promite ajutoare pentru consumatorul vulnerabil. Sindicatele consideră că aceste măsuri nu sunt suficiente

19 august 2021, 18:00

Legea consumatorului vulnerabil este însă în dezbatere în parlament şi ar putea fi aplicată cel mai devreme la începutul anului viitor. Prețurile la energie cresc din cauza scumpirilor de pe burse, dar autoritățile promit că îi vor ajuta pe consumatorii vulnerabili să își plătească facturile. Din cauza certificatelor verzi, plătite de producătorii de energie poluatori, dar și a cererii în creștere, energia se vinde la prețuri care provoacă îngrijorare, cu câteva luni înaintea sezonului rece, când consumul crește.

Energia electrică şi gazele s-au scumpit în acest an cu peste 20%. Iar preţurile vor creşte în continuare pentru consumatori, urmare a scumpirilor de pe burse.

Scumpirile se vor vedea în primul rand pe facturile consumatorilor care nu au semnat un nou contract de furnizare, pentru piața concurențială.

Virgil Popescu, ministrul Energiei: „Aceste creșteri nu se reflectă direct în factura consumatorului. Va fi o creștere, dar nu se va reflecta toată creșterea. Noi vrem să subvenționăm, prin legea consulmatorului vulnerabil, să ajutam, să preluăm diferența de preț care va fi în factura fiecăruia”.

Legea consumatorului vulnerabil, aprobată în Senat și care trebuie dezbătută de Camera Deputaților, presupune ajutoare de câteva mii de lei pe lună celor cu venituri mici. Ministrul Energiei spune că va fi trecută prin parlament mai repede, la începutul toamnei, şi, de la începutul anului viitor se vor distribui ajutoarele pentru încălzire. În plus, se lucrează la o schemă de compensare suplimentară. Sindicatele consideră că aceste măsuri nu sunt suficiente.

Dumitru Costin, liderul BNS: “Așa cum arată proiectul de lege astăzi, el a fost făcut la șmecherie. În sensul în care condiționalitățile care sunt puse în proiectul de lege ar duce la un număr de circa 25.000 de beneficiar. Proiectul de lege va trebui să fie regândit, redimensionat, astfel încât el să poată produce pentru un număr cât mai mare de beneficiari măsuri de protecție socială și noi valori”.

Ministrul Energiei susține că legea va permite acordarea de ajutoare pentru 400 de mii de români.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite